Spitalul din Cărbunești caută director medical

497

Spitalul Orășenesc de Urgență Târgu-Cărbunești organizează concurs pentru ocuparea unui post de conducere. Este vorba de postul de director medical, vacant pe perioadă determinată de patru ani. La concurs se pot înscrie candidaţii care îndeplinesc, cumulativ, mai multe criterii. Este vorba de absolvenții de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalent în specializarea Medicină, confirmați ca medic specialist sau primar și care au cel puțin 5 ani vechime ca medic specialist. Nu trebuie să aibă cazier și să se afle în pragul pensionării. Dosarul de înscriere la concurs se depune la secretariatul comisiei de concurs, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data susţinerii concursului, adică nu mai târziu de 21 noiembrie, ora 15:00. Concursul cuprinde următoarele probe de evaluare: test-grilă de verificare a cunoştinţelor din legislaţia specifică postului; susţinerea proiectului de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului; interviul de selecţie. Toate probele au loc pe data de 29 noiembrie. Testul-grilă/lucrarea scrisă de verificare a cunoştinţelor se desfăşoară pe durata a cel mult 3 ore, iar subiectele se elaborează de către comisia de concurs, pe baza bibliografiei, în ziua probei. „Pentru a fi declarați admiși, candidații trebuie să obțină în cadrul concursului/examenului media finală cel puțin 7.00, iar la fiecare probă minimum nota 6.00”, potrivit unității medicale.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.