Spitalele suspendă operațiile și internările pacienților non-COVID care nu reprezintă urgențe timp de 30 de zile, pe fondul presiunii tot mai mare cu care se confruntă sistemul medical și cel de urgență. La Târgu-Jiu, secția de ATI Covid este plină de bolnavi nevaccinați.
„Și la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, potrivit Ordinului comandantului acțiunii nr. 9490/04.10.2021, semnat de Dr. Raed Arafat, internările și intervențiile chirurgicale care nu sunt urgențe vor fi suspendate începând de marți, pe o perioadă de 30 de zile. De asemenea, se suspendă investigațiile medicale și tratamentele care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate. Măsurile sunt aplicabile pe baza analizei medicului curant de specialitate, «care argumentează în foaia de observație care este motivația medicală care impune necesitatea internării pacienților pentru acordare de asistență spitalicească care nu suportă amânare». Această măsură de suspendare a internările și intervențiile chirurgicale, a investigațiilor medicale și tratamentelor nu se aplică pacienților oncologici, bolnavilor care necesită proceduri de dializă, femeilor însărcinate și cazurilor urgente (urgențe)”, a transmis SJU Târgu-Jiu.
Personalul medical disponibil va fi distribuit către secțiile și compartimentele care tratează pacienții COVID.
Secție plină de bolnavi Covid
Toate cele 16 paturi de la secția ATI-Covid din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu sunt ocupate. La fel și Secția de Boli Infecțioase de la Pasarelă, în saloane fiind 51 de pacienți la 50 de paturi.
De asemenea, încă un salariat al spitalului a fost depistat cu Covid, numărul total al celor infectați ajungând la 13.
Județul Gorj se află în scenariul galben, rata de infectare în județ ajungând la 2,61, cu 920 de cazuri în ultimele două săptămâni. Nu mai puțin de 20 de localități se află în scenariul roșu, fiind depășită incidența de 3 cazuri la mia de locuitori. Pe listă se află municipiile Târgu-Jiu și Motru, precum și orașele Bumbești-Jiu și Târgu-Cărbunești.
I.I.