Spitalele din Gorj organizează Ziua Porţilor Deschise

503

La iniţiativa Ministerului Sănătăţii, în cadul unităţilor sanitare din judeţul Gorj, în data de 22 august 2015 se organizează – “Ziua Porţilor Deschise”, fapt pentru care, fiecare unitate sanitară şi-a propus organizarea de evenimente la care publicul este invitat să participe.

La nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Ziua Porţilor Deschise se marchează pe 22 august prin organizarea unei mese rotunde între public, presă pe de o parte, şi reprezentanţi ai conducerii spitalului şi corpului medical, pe de altă parte; întâlnirea va fi organizată în locaţia Spitalului de Urgenţă Târgu-Jiu, din strada Tudor Vladimirescu, în sala bibliotecii medicale, unde vor fi prezentate referate cu tematici diverse, urmând a se purta un dialog pe tema celor discutate. Referatele vor fi prezentate de: Dr. Pârcălăboiu Lucreţia – Diabetul zaharat, boală în continuă creştere; Dr. Barbărasă Marcela – Planificarea familială ne ajută să trăim sănătos; Dr. Velcea Ana – O viaţă mai frumoasă fără acnee; dr. Oprea Ramona – Beneficiile existenţei serviciului UPU-SMURD; As. Stoiconiu Vochiţa – Comunicarea în practica medicală. Manifestarea se va desfăşura între orele 11.00-13.00.

Spitalul Orăşenesc Novaci
Ziua Porţilor Deschise la Spitalul Orăşenesc Novaci se va marca prin prezentarea circuitelor unităţii – circuitul pacientului, al vizitatorilor, al personalului medical şi aşa mai departe, dar şi prin prezentarea secţiilor şi compartimentelor spitalului, a personalului medical şi a dotărilor cu aparatură şi instrumentar.
De asemenea, va avea loc o prezentare, în cadrul unei mese rotunde, a Drepturilor şi Obligaţiilor pacientului, precum şi a Consimţămintelor şi Acordurilor pe care pacientul le semnează în mod voluntar la internare, pe parcursul internării şi la externare. Medicii prezenţi şi responsabili de eveniment sunt: Dr. Lăcătuşu Camelia, Dr. Navolan Marcel şi Dr. Kadour Aksam.

Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu
La Spitalul Orăşenesc Bumbeşti Jiu, pentru marcarea Zilei Porţilor Deschise se va desfăşura următorul program: 09.00-10.00 Masă Rotundă cu participarea publicului şi personalului medical al spitalului pentru promovarea serviciilor de asistenţă medicală; 10.00-12.00 circuite de vizită în spital la Camera de Gardă, Laboratoare medicale, Pediatrie, Sala Kinetoterapie, Bloc Operator.
La aceste acţiuni se vor distribui pliante de informare a tuturor participanţilor. Publicitatea se va face pe site-ul spitalului şi pe site-ul Primăriei Bumbeşti-Jiu, respectiv pe afişierul unităţii.
Persoana desemnată pentru a însoţi publicul pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentelor este GUŢESCU ILIE.

Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti
De Ziua Porţilor Deschise, la Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti vor fi vizitate toate secţiile unităţii, în intervalul orar 10.00-14.00, iar vizitatorii vor fi însoţiţi de managerul spitalului, Dr. Tîrziu Constantin.

Spitalul Orăşenesc Turceni
În intervalul orar 10.00- 12.00, la Spitalul Orăşenesc Turceni se vor organiza vizite cu publicul în cadrul unităţii, pe traseul Laborator de Radiologie – Camera de Gardă – Secţia Chirurgie Generală – Compartiment ATI – Compartiment ORL – Secţia Interne – Compartiment Obstetrică – Ginecologie – Compartiment Neonatologie – Compartiment Neurologie – Pediatrie. Publicul va fi însoţit de Manager, Director Medical şi Director Financiar Contabil.

Spitalul Orăşenesc Rovinari
spital rovinari bunZiua Porţilor Deschise la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari se va desfăşura conform programului: 09.00-09.30 – deschidere eveniment, 09.30-11.00 – întâlniri cu publicul, mass media, vizitarea secţiilor, compartimentelor, laboratoarelor, birourilor şi participarea la activităţile desfăşurate în spital; 11.00-11.30 – activităţi de informare cu privire la: Drepturile pacientului; Cum să ne alimentăm sănătos; Acordarea primului ajutor; Consecinţele obezităţii la copii; 11.30-12.00 – discuţii, concluzii.
Echipa care va însoţi publicul în vizitarea spitalului va fi următoarea: Jr. Talabă Constantin – manager Dr. Cocheci Ionuţ Vasile – medic specialist medicină internă, Ec. Stăniloiu Elena – director financiar contabil, Dr. Dumitrelea Dănuţ – medic şef chirurgie generală, Dr. Clipici Nicolae- medic primar specialitatea obstetrică – ginecologie.

Spitalul Municipal Motru
Spitalul Municipal Motru marchează Ziua Porţilor Deschise prin vizitare şi prezentare compartiment primiri urgenţe: interval orar 10.00-14.00; persoanele doritoare se prezintă la biroul de internări de unde vor fi preluate de către Dr. Efrim Alin – director medical; Vizitare şi prezentare secţie Chirurgie: interval orar 10.00-14.00 persoanele doritoare se prezintă la biroul de internări de unde vor fi preluate de către Dr. Carju Bogdan. Se va face, de asemenea, o prezentare pe tema „Manevre Salvatoare de Viaţă – prim ajutor în caz de urgenţe medicale”, în interval orar 14.00-15.00, prezentarea fiind susţinută de Dr. Efrim Alin Cristian – medic specialist medicină de urgenţă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here