Spectacole de teatru de păpuși, pe scena Teatrului de Vară din Târgu-Jiu

1098

În zilele de 24, 26, 29 și 31 august, Teatrul de păpuși ,,Pinocchio” își așteaptă spectatorii la Teatrul de Vară ,,Nelu Dumitru” Târgu-Jiu, pe scena căruia actorii păpușari vor da viață personajelor din patru spectacole pentru copii. Biletele se pot achiziționa de la sediul Școlii Populare de Arte ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu.

Sfârșitul lunii august aduce o serie de spectacole pentru copii la Teatrul de Vară ,,Nelu Dumitru” Târgu-Jiu. Primul dintre acestea este ,,Șoricelul mofturos” și este programat pe 24 august, de la ora 11.00. Regia este semnată de actrița Cornelia Diaconu, iar din distribuție fac parte Daniela Rednic, Adelina Popescu, Alina Mornea și Georgiana Găvan.
Pe 26 august, tot de la ora 11.00, este programat spectacolul ,,Păcală și Tândală – La mintea copiilor”, pe 29 august, de la aceeași oră, ,,Trei iezi și un lup simpatic”, iar pe 31 august – ,,Păcală și Tândală – La mintea copiilor”. ,,Spectacolele se vor susține pe scena Teatrului de Vară ,,Nelu Dumitru” din Târgu-Jiu. În caz de vreme nefavorabilă, reprezentațiile se reprogramează la o dată anunțată ulterior. Prețul unui bilet este de 7 lei! Biletele se pot achiziționa de la sediul Școlii Populare de Arte ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu (luni-vineri, între orele 10.00-13.00). De asemenea, acestea se pot procura și înainte de începerea reprezentației. Spectatorul, prin achiziționarea biletului de intrare la spectacol, acceptă condițiile de desfășurare a acestuia, respectiv: măsurarea temperaturii, portul măștii, precum și respectarea distanțării sociale. Vă așteptăm cu drag!”, au transmis reprezentanții Școlii Populare de Arte ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here