Spectacole de Dragobete

390

Școala Populară de Artă Târgu-Jiu sărbătorește Dragobetele prin spectacole de muzică și dans popular. Unul dintre aceste spectacole va avea loc, în această după-amiază, în centrul municipiului Târgu-Jiu.

Românii sărbătoresc, astăzi, Dragobetele. Școala Populară de Artă Târgu-Jiu va marca această zi prin organizarea a două spectacole de muzică și dans popular. Primul dintre acestea s-a desfășurat, ieri după-amiază, începând de la ora 16:00, la Turceni. Un alt doilea spectacol se va desfășura, astăzi, în centrul municipiului Târgu-Jiu. ”Miercuri, cu începere de la ora 17.00, la amfiteatrul din centrul municipiului, vă invităm pe toți să sărbătorim românește, așa cum ne place nouă, iubirea și dragostea, alături de Ansamblul ”Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Artă din Târgu-Jiu. Va fi prezentă orchestra Ansamblului ”Maria Lătărețu”, soliștii ansamblului, vom face hore, sârbe gorjenești și, ca de fiecare dată, special pentru această perioadă, spectacolul nostru se va încheia cu perinița”, transmite Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu.

Recital la Reșița
Tot săptămâna aceasta, vineri mai exact, Ansamblul ”Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu va susține un recital în cadrul celei de-a IX-a ediții a Festivalului Folcloric ”Velișcu Boldea” de la Reșița, la invitația Școlii Populare de Artă și Meserii ”Ion Românu”.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here