Spectacol de familie şi din viaţa de zi cu zi, la Teatrul „Elvira Godeanu”

1217

Actorii sibieni poposesc la Târgu-Jiu! Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu va pune în scenă, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu piesa „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee. Spectacolul este programat pentru data de 16 februarie, de la ora 19.00. Durata aproximativă a spectacolului este o oră şi 50 de minute.
Regia piesei este semnată de Andrei și Andreea Grosu, în timp ce scenografia îi aparţine lui Vladimir Turturică. Manager de proiect este Claudia Maior, iar din distribuţie fac parte: Ofelia Popii (Martha), Marius Turdeanu (George), Cezara Crețu (Honey), Alin Turcu (Nick).„Cui i-e frică de relațiile familiale? Cui i-e frică de relațiile conjugale? Cui i-e frică de femei și bărbați prea obosiți de viață? Cui i-e frică de amabilitățile de suprafață? Cui i-e frică de sinceritate? Cui i-e frică de jocuri „nevinovate”? Cui i-e frică de Martha și George? Sau de musafirii lor, Nick și Honey, care nici măcar nu bănuiesc ce noapte îi așteaptă? Cui i-e frică de mame și de tați? Sau de fiii absenți? De întâlnirile nocturne înecate în alcool? Sau de replicile incisive care mușcă din tine, „până la măduvă”?”, răspunsul acestor întrebări ar putea fi descifrat de cei care vor alege să vizioneze piesa pusă în scenă la Teatrul „Elvira Godeanu” de către actorii teatrului din Sibiu. Informații și rezervări: 0765.051.178 / 0736.647.432.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here