Spaţiile de afişaj din staţii, închiriate la nivel central

485

Apariţia afişelor electorale cu candidatul PSD pe staţiile de autobuz din Târgu-Jiu a creat dispute între liderii politici. Ionel Manţog, şeful de campanie al PD-L Gorj a declarat, săptămâna trecută, că pesediştii folosesc de regulă aceste spaţii unde nu are acces niciun alt partid politic.

Manţog a recunoscut că nu a făcut nicio solicitare în acest sens pentru închirierea acestor spaţii. Ion Fugaru, preşedintele PRM Gorj a percutat şi el împotriva pesediştilor pe care i-a acuzat că îi rup afişele. Reprezentanţii PSD i-au dat însă replică şefului PRM anunţând că ei nu se fac vinovaţi de acuzele care li se aduc. „Îi amintesc domnului Fugaru, preşedintele PRM Gorj, care este foarte revoltat şi agitat, are ceva dumnealui împotriva PSD-ului, noi îl înţelegem, depinde de o comandă unică, este şi om de afaceri şi viceprimar la Cărbuneşti,în legătură cu afişele pe care PSD-ul le afişează în staţiile de transport în comun. Aceste staţii nu sunt ale Transloc-ului,ci sunt ale primăriei. Contractele pentru a fi făcut afişajul pe aceste staţii este făcut la nivel de centru, de organizaţia centrală a PSD-ului, cu firma Euromedia, nu are nicio implicare nici primăria, nici Translocul nici altcineva. Şi cei de la Euromedia au procedat inteligent pentru a nu crea foarte multe discuţii. Adică primăriile unde sunt primari PD-L au dat spaţiile acestui partid şi unde au fost primari ai PSD, le-au dat PSD-ului. Noi nu am rupt afişe, de altfel. Îl avertizez pe Fugaru că avem organizate echipe care să verifice afişajul”, a declarat deputatul Vasile Popeangă.

Anamaria STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here