Spânzurat la locul de muncă!

160

O nenorocire s-a produs ieri dimineață la o brutărie din comuna Samarinești, în satul Boca, unde un angajat al acesteia a decis să își pună capăt zilelor. Bărbatul, de 45 de ani, a plecat la un moment dat din mijlocul colegilor săi și nu a spus nimănui nimic, ceva mai târziu trupul său neînsuflețit fiind găsit atârnând de un ștreang. Gestul i-a șocat pe cei care au făcut descoperirea, în cauză fiind deschisă o anchetă a Poliției pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. De asemenea, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a comunicat că face propria anchetă, moartea producându-se în timpul programului de lucru, accidentul fiind considerat, până una alta, ca unul de muncă. Bărbatul lucra la brutăria respectivă de trei ani pe un post de muncitor necalificat.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here