Fostul secretar de stat din Ministerul Sănătății, Alin Țucmeanu, are din nou probleme cu legea, după ce anul trecut a primit o condamnare definitivă într-un dosar în care a fost acuzat că a fost mituit de chirurgul gorjean Cristinel Spiridon Vodislav. În acel dosar instrumentat de DNA ambii inculpați au primit pedepse cu suspendare, dar și interdicția de a ocupa funcții publice pe parcursul termenului de supraveghere de 4 ani. Țucmeanu a fost numit însă adjunct la Autoritatea Rutieră Română și nu a mai plecat din funcție după condamnarea din dosarul cu Vodislav. Nici el și nici șefa lui directă, Aurelia Surulescu, nu au făcut nimic pentru a pune capăt acestei incompatibilități. Cazul a fost semnalat de presă, iar ieri DNA a făcut cunoscut că fostul secretar de stat a fost plasat sub control judiciar, iar șefa lui este anchetată penal. „La data de 03 aprilie 2019, prin decizia penală nr. 455/A, judecătorii Curții de Apel București l-au condamnat pe inculpatul Țucmeanu Alin Iulian, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. Deși a luat la cunoștință de dispozițiile deciziei penale mai sus menționate, inculpatul ar fi continuat să exercite funcția de conducere în care fusese numit prin deciziile conducerii Autorității Rutiere Române, nefăcând niciun demers în vederea încetării acestei situații juridice. Cea care l-ar fi menținut în funcție a fost suspecta Surulescu Aurelia care, în calitate de director general al A.R.R., ar fi încălcat cu intenție dispozițiile prevăzute în Codul Muncii și nu ar fi constatat, prin decizie, în termenul legal, încetarea de drept a contractului de muncă pe care inculpatul Țucmeanu Alin Iulian îl avea încheiat cu instituția publică pe motiv de condamnare penală. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte mai multe obligații, între care: – să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent, – să nu exercite nicio funcție de conducere în cadrul Autorității Rutiere Române. Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, se arată într-un comunicat de presă al DNA. În declarația de avere de anul trecut, Țucmeanu preciza venituri salariale de circa 52.000 de lei și aproape 160.000 de lei încasați de la ARR ca „evaluator competențe profesionale”.
Gelu Ionescu