Soţii Zamfirescu, oficial divorţaţi! – Judecătoarea a renunţat la numele soţului şi a redevenit Gheju

321

tribunal 3Divorţul soţilor Zamfirescu s-a pronunţat de către o instanţă a Judecătoriei Târgu-Jiu, în urmă cu câteva zile. Separarea odată obţinută este urmată însă de partajul bunurilor dobândite de cei doi soţi, Adrian Zamfirescu, în prezent director în cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, şi Elena Zamfirescu, judecător la Tribunalul Gorj.

În urma separării Elena Zamfirescu a ales să revină la numele deţinut anterior căsătoriei cu Adrian, adică la cel de Gheju, asta după un mariaj de peste cinci ani de zile.

Pe data de 14 martie, adică în urmă cu două luni de zile, Adrian Zamfirescu înregistrează cerea de divorţ la Judecătoria Târgu-Jiu, menţionând că vrea să se separe de soţia sa Elena Zamfirescu. Instanţa stabileşte deja primul termen, patru zile mai târziu, Elena Zamfirescu solicitând însă instanţei, prin apărător, adică prin fiul ei de profesie avocat, amânarea cauzei pentru pregătirea apărării pârâtei. La al doilea termen, stabilit pe data de 9 mai, adică în urmă cu o săptămână, instanţa decide separarea celor doi admiţând cerea lui Zamfirescu astfel: “Declară desfăcută căsătoria părţilor, încheiată la data de 20.01.2006 şi trecută la nr. 20/20.01.2006 în registrul stării civile al Primăriei Târgu-Jiu, jud. Gorj. Pârâta revine la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de «Gheju». Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare”.

Împărţirea bunurilor

zamfirescuUrmează acum ca foştii soţi să stabilească dacă se înţeleg singuri în privinţa împărţirii bunurilor dobândite pe parcursul mariajului, sau va fi necesar să se apeleze la ajutorul instanţei de judecată. Cert este că Elena Zamfirescu (în prezent Elena Gheju), nu a fost prezentă deloc în faţa instanţelor pentru a se lăsa judecată de colegele de la Judecătoria Târgu-Jiu, a fost reprezentantă de fiul ei, Miron Lucreţiu Gheju. Elena Gheju încheie astfel al treilea mariaj, fără urmaşi de data aceasta, apropiaţi ai cuplului susţinând că divorţul s-ar fi datorat geloziei de care ar fi dat dovadă judecătoarea pe parcursul căsătoriei. În ce îl priveşte pe Adrian Zamfirescu, despre acesta se vehiculează că ar dori să se reîntoarcă la prima sa soţie, Zoica Zamfirescu, cu care are o fiică.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here