Soţia procurorului Emil Moţa, judecător

1130

parchetul judeteanTinela Moţa, soţia fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a devenit judecător. Prin decret prezidenţial, semnat miercuri de şeful statului, Traian Băsescu, Tinela Moţa a fost eliberată din funcţia de procuror al Parchetului Judeţean Gorj şi numită în funcţia de judecător la Judecătoria Târgu-Jiu. În familia Moţa este acum un procuror şi un judecător.

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, Tinela Moţa, a fost promovată judecător. Deşi unii colegi de breaslă susţin că de fapt numirea în funcţia de judecător este mai mult o echivalare, deoarece acesta era deja magistrat, ea fiind procuror la Parchetul Judeţean, Secţia Penală, realizarea lui Moţa este notabilă. Soţia lui Emil Moţa, şi el procuror la Parchetul Judeţean Gorj, a reuşit, în iulie, să convingă Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar cererea sa de numire în funcţia de judecător a fost aprobată. După ce a susţinut un interviu, reprezentanţii CSM i-au validat dosarul şi au înaintat preşedintelui ţării propunerea de numire a Tinelei Moţa pe funcţia de judecător.

Presiune ridicată

Miercuri, 8 septembrie, preşedintele, prin decret prezidenţial, o eliberează pe Tinela Moţa din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi o numeşte în funcţia de judecător la Judecătoria Târgu-Jiu. Aici se găseau câteva locuri vacante după ce câteva salariate au promovat la Tribunalul Gorj. Judecătoarea Moţa nu are un salariu mai mare în noua funcţie, ci doar mai multă linişte, existând voci care susţineau că ea, la fel ca şi alţi colegi magistraţi din instituţia amintită, au fost supuşi unor presiuni mari în ultimul timp, în cazul unor dosare “grele”.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here