O influenţă decisivă, o relaţie de constantă admiraţie, dar şi o stare de permanentă emulaţie l-au avut, în formarea lui Dan Barbilian, câteva spirite matematice celebre, precum Gheorghe Ţiţeica (1873-1933), bunăoară, care s-a îngrijit îndeaproape de orientarea matematică a alumnului său.
Apoi acad. Dimitrie D. Pompei (1873-1954), doctor în matematică la Sorbona şi preşedinte al Secţiunii ştiinţifice în cadrul Academiei Române, Victor Vâlcovici (1885-1970), membru al Academiei Române, doctor în matematică de la Göttingen, apoi ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (1931-32). Nu-i putem uita apoi pe Octav Onicescu (1892-1983), Gh. Vrânceanu (1900-1979), Mendel Haimovici (1906-1973). Din lungul şir al discipolilor reţinem pe Liviu Solomon (n. 1927), asistent, alături de Mihail Benado, Solomon Marcus, Cabiria Andreian-Cazacu (ajunsă decan la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti), Miron Nicolescu (1903-1975), acad. Gh. Mihoc (1906-1981). Nu trebuie uitată nici relaţia lui Ion Barbu cu poetul şi eseistul Dan Botta, cel care saluta în 1930 apariţia „Jocului secund”, poate tocmai datorită unui mod comun hermetic de a compune poezii. Când în 1931 Dan Botta (fratele poetului-actor Emil Botta) va publica micul său volum de poezii Eulularii, acesta se deschidea cu „parafraza” lui Ion Barbu „Veghea lui Roderick Usher”, care nu se vrea o „profeţie”, ci un omagiu adus debutului editorial al tânărului confrate (1907-1958). Putem completa tabloul prietenilor şi cu alţi literaţi, între care Dinu Pillat a devenit primul biograf al poetului şi exeget de frunte, apoi Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu şi Emil Gulian. Şi relaţia poetului cu C. Noica a fost aparte (filosoful avându-l profesor suplinitor la matematică, în 1927, la Liceul „Spiru Haret” din Bucureşti, fiind elev în clasa a VIII-a, împreună cu Barbu Brezianu, Arşavir Acterian şi Radu Lighineanu.
*
De mai mare interes literar este, însă, secţiunea a şasea, intitulată „Din lumea literar-artistică a lui Ion Barbu”. Mai întâi reţinem afinitatea şi apetenţa poetului pentru I. L. Caragiale, pe care nu-l cunoscuse dar a cărui operă o avea în biblioteca sa în ediţie integrală (pe urmaşii acestuia, Luca I. Caragiale şi Mateiu Caragiale, îi cunoscuse bine). Autorul observă foarte bine că Barbu avea o simpatie aparte pentru scriitorii români care cultivau exotismul balcanic (Anton Pann, Ion Ghica, Nicolae Filimon), el însuşi fiind structural un boem. De o natură aparte au fost relaţiile poetului cu autorul „Pajerelor”, al „Crailor de Curtea Veche” şi al nuvelei „Remember” din 1928, primită cu dedicaţie (prozatorul îl cunoscuse pe magistratul Constantin Barbilian într-o pricină judiciară la Giurgiu). Se cunoaşte preţuirea apologetică a poetului faţă de fascinantul roman, de aici ideea de a înfiinţa după război, alături de alţi literaţi, Clubul „Mateiu Caragiale” de la Capşa, compunând poemul „Protocol al unui club Mateiu Caragiale”, dedicat lui Al. Rosetti, preşedintele de onoare al acestuia. Prin acest „club” vor trece Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu şi Emil Gulian. Dintre scriitorii epocii, prozatorul Dinu Nicodim (1884-1948) i-a fost un adevărat confident, încredinţându-i manuscrisul romanului „Revoluţia”, prin 1940. I-a cunoscut apoi pe poetul-estetician Pius Servien (fiul astronomului Nicolae Coculescu) şi, din familia Ciorănescu, pe enciclopedistul Alexandru Ciorănescu (1911-1999). Şi legătura cu prof. univ. Constantin Narly, doctor în filozofie la Göttingen, este una apropiată (acestuia îi expediază de la Balcic epistole în versuri). Dar o afinitate mai de boemă mediteraneană o are Ion Barbu cu poetul şi eseistul Dan Botta, autorul „Eululariilor” (1931), care incită prin lirica lui ermetică, dificilă şi fascinantă. Pentru volumul menţionat, Barbu comite o „parafrază” intitulată „Veghea lui Roderick Usher”, în 6 pagini, de un ermetism cvasiininteligibil, dar pe care autorul lor le-a considerat cele mai reuşite pagini de proză scrise vreodată de el. Preţuirea faţă de cel ce îl provocase pe Blaga la duel (socotind că acesta i-a expropriat noţiunea de „spaţiu mioritic”!) venea, de fapt, tot pe o filieră de aventură şi boemă, dacă avem în vedere descendenţa corsicană, pe linie maternă, şi cea ardelenească, pe cea paternă, a insolitului scriitor, frate bun al actorului-poet Emil Botta. Unul din exegeţii de frunte ai poetului a fost, însă, bunul său prieten Dinu Pillat, care în 1959 va fi arestat în „lotul Noica”, alături de Alecu Paleologu, Vl. Streinu, Marietta Sadova, Arşavir Acterian, Nicu Steinhardt, Theodor Enescu, Remus Niculescu ş.a. Va fi eliberat abia în 1964 şi va mai trăi puţin peste 10 ani, răgaz în care se dedică unor studii ambiţioase dedicate poeţilor interbelici I. Barbu, L. Blaga, Vasile Voiculescu, T. Arghezi, G. Bacovia, determinând „reconsiderarea” acestora într-un moment delicat al vieţii culturale postbelice opresată de grila ideologică. Pe C. Noica, poetul îl cunoscuse în 1936 la Sinaia, obţinând de la acesta cărţi cu autograf. Intrând în posesia acestora, dl Sorin Popescu îl vizitează pe filozof în 1986 la Păltiniş, intrigat de „Jurnalul” lui Liiceanu, şi-i arată acestuia autografele date altădată poetului Ion Barbu. Iniţiativa îl surprinde plăcut pe Noica, arătându-se generos şi cu legatarul fondului documentar, căruia îi oferă două autografe cu menţiunea „Păltiniş 1986”. Spirit spontan şi epicureu, de uşoare improvizaţii ocazionale, Ion Barbu a lăsat în manuscris versuri memorabile, care poartă marca geniului său. Eseul „Poezia goliardică” este edificator în acest sens, prilej pentru autor de a reproduce două savuroase poeme ocazionale, legate de amintirea lui Felix Aderca. Documentaristul urmăreşte, de altfel, acest fir al boemei barbiene, evocând ipostaza primilor ani de studiu în străinătate (1921-1924), când poetul, fără a stărui în studiul matematicilor, se lansă în voia demoniei literare, după cum grăieşte corespondenţa cu Felix Aderca şi Tudor Vianu. Un alt confident al poetului, Simon Bayer, ne face cunoscut momentul unei plenare revelaţii când Barbu a descoperit poezia şi proza fantastică a lui Edgar Allan Poe. De un real interes bibliofil sunt „Dedicaţiile de la scriitori prieteni, pe cărţi primite şi aflate în biblioteca Barbilian” (Al. Rosetti, Tudor Vianu, Simon Bayer, Adrian Maniu, Ion Pillat, Mihai Moşandrei, C. Narly, E. Lovinescu, Camil Petrescu, Anton Dumitriu, Radu Gyr, Ştefan Ion George, Pericle Martinescu, Sandu Tzigara-Samurcaş, Ion Sân-Giorgiu, Romulus Vulpescu). Ultimele pagini evocă un profil al doamnei Gerda Barbilian şi grija purtată de aceasta de-a lungul anilor în editarea operei, precum şi un emoţionant „creion final” privind „Perpetuarea memoriei poetului-matematician”. Toate aceste momente dintr-o biografie deseori cutreierată de daimonul trăirii şi creaţiei sunt, însă, de natură să explice o psihologie artistică şi să contureze destinul unui Janus bifrons, pentru care poezia constituia o prelungire a geometriei în edificarea unor universuri imaginare. Substrucţia ideatică a artelor poetice barbiene merge către abstractizare şi esenţializare, de aici înrudirea spiritului de fineţe cu cel geometric, consacrând o personalitate de „om excepţional” (G. Călinescu). Fascinantul Ion Barbu (Dan Barbilian) – file inedite este o apariţie documentară memorabilă. Valorificând un fond documentar de reală importanţă pentru înţelegea mai justă a omului şi operei barbiene, lucrarea îmbină editarea documentului (mai totdeauna xerografiat) cu un comentariu menit a lămuri împrejurările şi contextul în care documentele au fost concepute. Multe văd acum pentru prima dată lumina tiparului, altele, publicate parţial de Gerda Barbilian în lucrările cu caracter memorialistic şi documentar, apărute înainte de 1990, sunt oferite, acum, cititorului in integrum, beneficiind de lămuririle cuvenite şi precizările de rigoare. Bine ordonată pe criteriul cronologiei biografice, lucrarea dlui Sorin Popescu evidenţiază nu numai o pasiune fascinantă, dar şi o rigoare a documentării, căci, dincolo de fondul de documente valorificat, autorul aduce în pagină biografii şi imagini de epocă, reţinând parfumul şi pitorescul acestora, în general spiritul unei autentice „reconstituiri” care este în definitiv marca unor vibrante evocări biografice. Geniul matematicianului şi celebritatea poetului sunt coordonatele pe care se ordonează această valorificare documentară, fără de care este imposibilă înţelegerea mai profundă a omului şi operei.
Zenovie CÂRLUGEA
