Sondaj FSE ,,Spiru Haret”: 34,5% dintre unitățile de învățământ nu sunt pregătite pentru scenariile galben și roșu

707

Un sondaj realizat de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ în rândul personalului didactic auxiliar arată că 34,5% dintre unitățile de învățământ nu sunt pregătite pentru scenariile galben și roșu, cel puțin potrivit informaticienilor. De asemenea, peste 70% dintre respondenți au spus că nu au urmat cursuri de formare în domeniul competențelor digitale în ultimii 5 ani, iar alți circa 26% dintre aceștia se plâng că nu mai reușesc să-și îndeplinească atribuțiile în timpul normal de lucru și sunt obligați să facă ore suplimentare, care nu sunt plătite.

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ a realizat, în perioada 5-11 noiembrie 2020, un sondaj în rândul personalului didactic auxiliar, pentru a afla situația reală din unitățile de învățământ în perioada stării de alertă, sondaj la care au răspuns peste 1000 de angajați din toate județele. Chestionarul FSE „Spiru Haret” a fost completat de 285 de secretare, 171 de administratori financiari (contabili), 124 de bibliotecari, 110 administratori de patrimoniu, 79 de informaticieni, 47 de pedagogi școlari și 39 de laboranți. La întrebări au mai răspuns mediatori școlari, asistenți sociali și instructori. 56,2% dintre repondenți au spus că sunt din muncipiile reședință de județ cu peste 15.000 de locuitori plus Municipiul București, 27,7% lucrează în mediul rural, iar 16,1% în orașe. 70,9% dintre repondenți au declarat că autoritatea locală s-a implicat pentru a ajuta școala. Cele mai multe dintre primării au asigurat măști de protecție și materiale igienico-sanitare. Sunt și unități administrativ-teritoriale care au suplimentat bugetul unităților de învățământ și au achiziționat laptopuri/tablete pentru cadrele didactice și/sau pentru elevi, au montat echipamente pentru predarea în sistem hibrid și online (proiectoare, table inteligente, camere web etc.). Anumite categori de personal – în special secretari și administratori financiari – nu reușesc să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în timul normal de lucru. Se întâmplă acest lucru deoarece, pe lângă activitatea din fișa postului, acestora li se cer diverse informații, statistici și machete de completat, intempestiv, într-un timp foarte scurt. Acestea și multe altele duc la creșterea volumului de activitate, a responsabilităților și a presiunii la care sunt supuse persoanele aflate la conducerea unităților școlare și personalul didactic auxiliar. Atât secretarii, cât și administratorii financiari spun că nici nu pot să-și ia concediu de odihnă sau medical, deoarece nu există personal care să-i înlocuiască. În plus, cu toate că fac ore suplimentare, acestea nu sunt plătite și nici nu sunt compensate cu zile libere. O altă problemă semnalată este aceea că, deși mulți dintre angajați sunt obligați să lucreze pe calculator, angajatorii nu i-au trimis și la cursuri de perfecționare în domeniul competențelor digitale. Potrivit rezultatelor chestionarului, doar 28,5% dintre angajați au urmat cursuri de formare în domeniul competențelor digitale în ultimii 5 ani. De asemenea, potrivit răspunsurilor primite de la informaticienii din unitățile de învățământ, aproape 35% dintre școli nu sunt pregătite pentru predarea online. Asta în condițiile în care, la ora actuală, toate unitățile au trecut în scenariul roșu din cauza creșterii riscului de îmbolnăvire la nivelul întregii țări. ,,Putem spune că școlile nu au fost pregătite pentru această situație excepțională. În plus, atât autoritățile locale, cât și cele centrale trebuie să aloce fonduri substanțiale pentru a aduce școala la nivelul anului 2020. Este obligatoriu ca Ministerul Educației și Cercetării să facă sesiuni de formare și pentru personalul didactic auxiliar: atât în privința competențelor digitale, cât și a modificărilor legislative. Trebuie găsite soluții pentru preluarea atribuțiilor secretarilor și administratorilor financiari atunci când aceștia sunt în concediu medical/de odihnă, precum și pentru plata orelor suplimentare. Fondul de carte din bibliotecile școlare este aproximativ același ca și acum 5 ani. În foarte puține cazuri s-au achiziționat titluri noi. În cazul laboratoarelor, acolo unde mai există și nu au fost transformate în săli de curs, nu s-au mai achiziționat substanțe și echipamente de ani buni” – sunt concluziile acestui chestionar.
Roxana Lupu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here