Somn gratis, o noapte, în Spitalul Rovinari

281

Gorjenii care doresc să se supună unui test de somnologie au posibilitatea de a o face şi la Rovinari. Laboratorului de somnologie care funcţionează de ceva timp la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu, i s-a alăturat unul nou. Acesta se găseşte în incinta Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari şi se pare că este foarte solicitat.

Somnologia se ocupă cu diagnosticarea şi tratamentul unei mari varietăţi de afecţiuni, reunite sub numele generic de „tulburări ale somnului”. De la sforăit şi apneea obstructivă în somn până la insomnie sau somnambulism, tulburările somnului pot avea diferite etiologii şi forme de manifestare, iar varietatea acestora face ca somnologia să fie un domeniu interdisciplinar. Medicina somnului implică specialişti din domenii diferite, ca pneumologie, neurologie, cardiologie, ORL, medicina muncii şi altele. O investigaţie în Laboratorul de Somnologie se face în timpul somnului şi durează patru ore. Gorjenii care doresc o astfel de investigaţie o pot face cu trimitere de la medicul de familie şi o adeverinţă de salariat.

Teste de somnologie, la Rovinari
În cadrul cabinetului de Pneumologie de la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari funcţionează un laborator de somnologie în care pot fi depistate afecţiuni deosebit de grave, ce nu pot fi diagnosticate decât în timpul somnului. „Banalul sforăit, de exemplu, apare uneori în cadrul unor afecţiuni destul de grave. În laboratorul de somnologie diagnosticăm afecţiuni de inimă, cerebrale, respiratorii, care nu pot fi descoperite decât în timpul somnului”, menţionează medicul pneumolog Marian Olaru. Conducerea Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari spune că pacienţilor li se oferă cele mai bune condiţii, motiv pentru care şi adresabilitatea este destul de mare. „De câteva luni, mai exact din această vară, funcţionează şi la spitalul nostru un laborator de somnologie. Acesta se află în cadrul cabinetului de pneumologie. Doctorul Olaru are zilnic câte un pacient căruia i se fac investigaţii specifice în timpul somnului. Pentru pacienţi avem o rezervă special amenajată pentru acest segment, dotată cu tot ce este necesar, fiind asigurat un confort hotelier sporit, cu televizor, frigider, baie proprie şi aşa mai departe”, explică Robert Calotescu, managerul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here