La finele lunii trecute, Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică procesul de informare şi consultare publică referitor la situaţia sistemului penitenciar din România şi măsurile ce pot fi luate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi reducerea sustenabilă a supraaglomerării. Viitoarele propuneri ce vor ajunge la Ministerul Justiţiei vor contribui la definitivarea unui pachet de măsuri integrate, pe termen scurt, mediu şi lung, care să ducă la reducerea sustenabilă a supraaglomerării şi îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie. Se au în vedere măsuri pentru consolidarea infrastructurii, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor private de libertate, facilitarea reintegrării sociale, consolidarea probaţiunii, precum şi măsuri legislative. Data limită până la care sunt aşteptate propuneri din partea cetăţenilor este 9 septembrie. Condiţiile din penitenciare au ajuns şi pe masa oficialilor de la CEDO câteva plângeri venind chiar din partea unor deţinuţi închişi la Penitenciarul Târgu-Jiu. Luna trecută, cotidianul nostru relata faptul că numai în primul trimestru al acestui an, un număr de şase deţinuţi ai acestei unităţi au formulat plângeri către CEDO, acestea vizând condiţiile de detenţie. În prezent, Penitenciarul Târgu-Jiu are în custodie circa 460 de deţinuţi, capacitatea totală de cazare fiind de 487 de locuri.
I.M.