Mereu ne gândim şi luăm în discuţie faptul că au trecut ani mulţi, deja, de când am dat de pământ cu regimul comunist şi totuşi nu reuşim, noi ca naţiune, să intrăm pe un făgaş normal în care societatea românească să dea semn de revigorare, de sănătate. De 20 de ani ne reformăm, ne tranziţionăm, ne restructurăm, că nu se mai ştie care încotro, nici cum, nici când.
Colac peste pupăză, în loc să ne vedem neliniştiţi de ciclurile noastre electorale, a mai apărut şi această criză mondială pe capul nostru ca un fel de bonus dat de necuratul, adică să nu care-cumva să scoatem capul din cazan şi să ne fie mai bine. Şi ce facem noi acum ? Ceea ce am fost învăţaţi să facem cu multă artă în epoca de aur, să ne tragem unii pe alţii în jos, pentru a nu ieşi la suprafaţă altul mai mult decât celălalt.
Aproape a trecut un an de când s-a instaurat o nouă guvernare, care trebuia să gestioneze ţara în această perioadă de foc în plan economic şi rezultatul, se vede clar, este dezastruos, în condiţiile date, nu prin comparaţie cu ceea ce a fost în anii trecuţi. La orice capitol ne-am referi – economic, politic, social, educativ, sportiv, cultural, nici un semn de bună îndreptare nu am afla. Ba, mai mult, starea de conflict s-a amplificat în mediul politic şi asta are repercusiuni în toate celelalte. Fără a fi partizanul vreunui partid politic, ca mai tot românul din ziua de azi – lucru observat clar la alegerile trecute, prin prezenţa la vot – constat imposibilitatea realizării unei politici în interes naţional, adică al celor mulţi care ţin ţara pe umeri ( cât o vor mai ţine?), muncesc, plătesc taxe şi impozite (te miri de unde) şi respiră ( aproape singurul fapt, încă, pentru care nu trebuie să plătească ceva – cuiva).
Este adevărat că s-au găsit şi soluţii în tot acest timp de guvernare bicefală : tot mai mulţi şomeri contra tot mai puţini angajaţi, tot mai puţini bani pentru răsplata muncii, ceva de genul – dacă n-ai de unde, n-ai nici ce pierde (forma originală de punere la adăpost de efectele crizei).
În toată această perioadă, ceva am avut totuşi din plin. Cetăţenilor României li s-a aruncat praf în ochi cu un fel de luptă contra corupţiei prin tot felul de comisii parlamentare de anchetă, de soluţii de avarie în domeniul economic, aruncate pe piaţă de amorul artei de guvernare, un fel de experienţe pentru reglarea din mers a stării de febră financiară care a năpădit toate buzunarele persoanelor juridice sau fizice.
Vine toamna, şi veştile spun că va fi mai rău, şi pentru greieri, şi pentru furnici. Ei şi? Politicienii noştri au alte preocupări, că doar sunt politicieni nu economişti. Campania electorală, frate, asta este miza lor de când au fost botezaţi în numele alegătorilor. Şi dăi, şi luptă, de dimineaţa până noaptea târziu, la patru ace, la mese rotunde, cu sudoare, stârnind rotocoale de fum mediatic, semn ca au o activitate intensă. Veşti – poveşti vin din toate părţile, pe toate canalele, că se rupe aţa care ţine legate cele două partide. Ba se rupe, ba nu se ! De fapt, acolo este un elastic care se întinde în funcţie de necesitate. Ei şi!? Parcă asta îi interesează pe românii care nu mai au cu ce să-şi plătească dreptul de a exista ?
Apropo, în Roma antică cetăţenii aveau parte în anumite momente de pâine şi circ, în România de azi oamenilor li se oferă doar circ şi ideea de pâine, mâine, că acum e criză.
Gheorghe Munteanu
