Solista Roberta Crintea: „Am pus familia pe acelaşi piedestal ca şi cariera!”

Gorjeancă get-beget, Roberta Crintea este cunoscută publicului drept „bănăţeanca de la Doina Gorjului”, ea interpretând cântece din Banat cu un talent desăvârşit. Pe culmile succesului a ajuns bazându-se pe sprijinul necondiţionat al familiei, soţul şi fiul fiind mândria solistei, stâlpii pe care se sprijină în momentele de cumpănă. În acest sfârşit de săptămână, Roberta Crintea împlineşte o frumoasă vârstă, aniversarea petrecându-şi-o alături de prieteni, colegi şi familie. Despre carieră, familie şi suprizele pe care le pregăteşte pentru publicul său ne-a vorbit chiar artista, dezvăluind cititorilor noştri şi câteva din secretele sale.

Reporter: Suntem în plin sezon estival. Cum îţi petreci vacanţa de vară?

Roberta Crintea: Da, într-adevăr, vara este un anotimp minunat, vremea vacanţelor, vremea dragostei şi, de ce nu, vremea când plec des în mici escapade, mici vacanţe. Vacanţa de vară o aştept în mod expres; de foarte mulţi ani o petrec doar cu soţul meu, în ţară sau în străinătate în ţinuturi ce merită explorate. Am fost la Mamaia şi mi-a plăcut foarte mult, mi-a umplut sufletul de frumos.

Rep.: Ce planuri ai pentru ziua de 10 august, fiind ziua în care împleneşti o frumoasă vârstă!?

R.C.: Pe 10 august este ziua mea şi voi strânge alături de mine toţi prietenii mei, familia, colegii de cântec, oameni care au crezut şi cred în mine, nu neapărat ca artist, deşi e esenţial, ci ca om, în valenţele din interiorul meu.
Sunt un om care ştie şi vrea să dăruiască, aşa că, la rândul meu, primesc afecţiune, din multe locuri, de la mulţi oameni, şi, desigur, acesta este un motiv de o reală bucurie. Petrecerea se va desfăşura la piscină şi vom chefui până dimineaţa. Ce poate fi mai frumos la 38 de ani!?

Rep.: Pentru că tot suntem la capitolul planuri, ce pregăteşti în plan professional?

R.C.: Pregătesc ceva absolut senzaţional, o să vă placă cu siguranţă. Păstrez un pic de mister vizavi de el, dar voi aşterne melodii din Banat şi Oltenia pe acest CD, melodii de dragoste, aşa cum am învăţat publicul meu.
Îmi doresc să pot să cânt şi să cânt bine, mă refer la tehnică. Aş vrea ca piesele mele să devină mici comori muzicale şi publicul să mă iubească. Asta-i tot, sau asta-i rezolvarea. Pentru a fi iubit de public trebuie să fii mereu exigent cu tine însuţi, publicul este juriul tău suprem.

Rep.: Ai mii de prieteni pe facebook. Ai timp să socialize cu ei? Pe lângă felicitări şi aprecieri, ai primit de la prietenii virtuali şi sfaturi, sugestii?

R.C.: Îmi aloc timp şi pentru acest mod de socializare; îmi place foarte mult. Am descoperit oameni minunaţi, sau uitaţi sau pierduţi în viaţă de mult timp; regăsindu-i m-am bucurat. Cel puţin o oră pe zi o aloc facebook-ului şi să ştii că multe sugestii şi sfaturi mi-au prins bine în drumul meu, drumul cântecului popular.

Rep.: O femeie atât de activă, cu atât de multe proiecte şi responsabilităţi, mai are timp şi pentru familie?

R.C.: Da, clar da! Am pus familia pe acelaşi piedestal ca şi cariera. Am luptat cu viaţa şi cu timpul meu şi nu am lăsat-o pe niciuna pe locul doi. Dacă ziua ar fi mult mai mare de 24 de ore, probabil că aş reuşi să fac tot ce-mi propun, dar…
Satisfacţia este nemărginită pentru că am reuşit ca om, dar şi în carieră, singură, prin muncă. Am încercat să creez destul de des, sau să aduc ceva nou în cariera mea pentru a schimba acea monotonie care uneori se aşterne; la mine nu e cazul.
Sunt fascinată de faptul că soţul meu uneori mă suportă. Este destul de complicat să trăieşti cu mine. Mi s-ar părea foarte plictisitor să trăieşti fără să faci ceva deosebit şi am înţeles la timp că nu depinde doar de tine unde ajungi şi ce poţi să faci, aşa ca în politică sau în afaceri, în toate domeniile trebuie să fii undeva în jocurile de cărţi, ca să te ia cineva în seamă.

Rep.: S-a întâmplat vreodată ca soţul sau fiul să-ţi spună că ar trebui să petreci mai mult timp alături de familie, ori ai susţinerea lor necondiţionată?

R.C.: În niciun caz! Mă bucur de o mare înţelegere în casa mea. Eu sunt artistul familiei, eu sunt creierul, personajul principal, iar soţul meu a implementat fiului meu un astfel de comportament, încât fiecare din ei este o putere divină asupra mea, dorindu-mi doar binele. Puiul meu a crescut; mai sunt disensiuni între noi din cauza diferenţei de vârstă, a generaţiei, dar am spus şi spun mereu că este un copil minunat, sensibil, care dăruieşte mereu celor din jur şi-şi pune parcă prea uşor sufletul pe tavă. Am cu el un gen de comunicare absolut extrordinar, ne înţelegem parcă din priviri – ne place sau ne contrariază ceva, gândim la fel. Probabil că într-un viitor apropiat va lua drumul altor oraşe, care-l vor schimba poate câte puţin, dar dorinţa mea cea mai mare ar fi să nu ni se tocească aceste simţiri senzaţionale.

Rep.: Cât de mult contează ca partenerul de viaţă să te susţină în ceea ce faci?

R.C.: Enorm de mult! De aici îţi iei energia, puterea, zâmbetul şi starea bună.

Rep.: Eşti o femeie de success, o artistă în adevăratul sens al cuvântului, o mamă bună, o soţie minunată. Cum reuşeşti să fii aşa, care este secretul tău?

R.C.: Secretul…Nu cred în asta. Iubesc şi sunt răsplătită, sunt iubită. Tot ce am întâlnit în experienţele de viaţă m-a ajutat să fiu omul de azi şi să încerc să nu mai fac greşelile din trecut, poate altele (râde!). Oricât ai crede că eşti Zâna Zorilor, tot ai nevoie de un suflet care să vrea să ştie de tine, să-i pese, să te întrebe cum şi ce a fost. Este nemaipomenit! Când e vorba de sufletul meu, vorbesc foarte uşor, aici în el sunt adăpostite trăiri şi dorinţe. Secretul poate fi dragostea, aşa cum o percep eu, sau dragostea pentru fiul meu, care de altfel este centrul vieţii mele. Fac ceea ce îmi place. Cred că asta înseamnă să reuşeşti în viaţă, în fiecare zi să nu fi obligat să faci ceva anume, ci doar ceea ce îţi place.

Rep.: De unde vine fericirea ta?

R.C.: Deseori o simt în lucruri mărunte, un buchet de flori primit de la public pe scenă poate să mă facă foarte fericită. Există vârfuri de fericire, maximul când plâng de fericire şi momente calde, o fericire liniştită, bazată pe ceva trainic. Când îmi văd copilul râzând sunt fericită; când se bucură oamenii de prestaţia mea, am o satisfacţie enormă.

Rep.: Cine ţi-a marcat copilărie?

R.C.: La un monment dat m-am blocat undeva şi am suferit foarte mult, pierzându-mi bunicii la scurt timp unul după celălalt, acei oameni care m-au iubit poate mai presus de Dumnezeu. Mi-am confruntat părinţii şi am recunoscut la un moment dat că am făcut unele greşeli în ceea ce mă priveşte.
Am fost copleşită de multe probleme, dar am găsit în forţa divină puterea şi dorinţa de a trece peste orice pentru copilul şi bărbatul din viaţa mea.

Rep.: Ai modele artistice? Cum trebuie să fie un artist?

R.C.: Nu am unul singur; apreciez, învăţ şi citesc despre artişti, urmăresc, fără să vreau, drumul artiştilor admirativ sau întrebător şi am multă apreciere pentru o femeie artist ce poate să ţină în frâu cariera şi viaţa de familie în acelaşi timp. Un artist, după părerea mea, trebuie să fie frumos la chip şi la suflet, aspectul vizual contează foarte mult, te loveşte în primă fază şi nu dispare; un artist trebuie să arate bine pentru că modul în care se prezintă are legătură cu respectul de sine.

Rep.: Ţi-a trecut prin cap gândul de a pleca din ţară?

R.C.: Da, dar nu m-am gândit serios la asta niciodată. Nu ştiu ce aş putea face în străinătate.
Eu ştiu să cânt şi asta-mi place să fac mai mult decât orice.
Am fost des în străinătate, iar curăţenia şi civilizaţia m-au cucerit iremediabil.

Rep.: Cum îţi hrăneşti spiritul artistic? Din ce te inspiri?

R.C.: Ador să merg la teatru, să mă plimb în locuri care-mi dau linişte interioară, să alerg când îmi adie vântul prin păr, să scriu când plouă, să cânt în jurul uni foc făcut de prietenii mei; îmi place să iubesc şi din iubire îmi iau energia de a compune, de a crea. Cum aş putea cânta dragostea dacă nu aş simţi-o? Doi oameni sunt legaţi de acei fluturi din stomac şi de comunicare, esenţiale fiind ambele pentru un mers corect.

Rep.: Când te-ai simţit frumoasă fără să ai confirmarea celor din jur?

R.C.: La anumite întrebări nu pot să fiu modestă. „Modeşti să fie proştii, că au de ce!” Nu am cerut confirmări pentru asta. Sunt o femeie cu o anume frumuseţe şi spun asta fără a mă compara cu nimeni. Pentru mine e firesc. Aşa m-am născut şi aşa am trăit. Nu întotdeauna m-am folosit de toalete sofisticate şi farduri pentru a arăta că sunt frumoasă. Ştiu că nu trebuie să fiu perfectă pentru a fi fericită. Am luptat cu prejudecăţi pentru că o femeie frumoasă e considerată ca fiind modest mobilată intelectual sau uşuratică, sau şi una şi alta.

Rep.: Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului” este o a doua familie pentru tine. Spune-mi câteva cuvinte despre el!

R.C.: Sunt foarte mulţumită şi mândră că fac parte din aceste ansamblu. A fost ţelul meu pe care l-am atins şi care m-a transformat într-un om fericit. Acolo am învăţat să lupt într-un alt fel. Chiar dacă suntem colegi, noi toţi avem acelaşi ţel: să fim cei mai buni, iar această competiţie uneori devine o luptă acerbă ce nu face decât să te mobilizeze să te descoperi în fiecare zi, mai plin de vise, mai dornic de succes. Cariera mea contează, iar cei de la Doina Gorjului, colegii mei, m-au învăţat fără să ştie că drumul meu este acesta, că doar aşa ştiu să trăiesc: cântând.

Rep.: Ce ţi-ai mai dori?

R.C.: Succesul de pe scenă, cel din faţa publicului, şi necondiţionat atunci când sunt cu soţul meu, cu copilul meu, atunci când râdem şi când simt că suntem un tot, nu-mi trebuie nimic mai mult.
A consemnat Minodora Sucea