O şoferiţă din Târgu-Cărbunești, în vârstă de 27 de ani, a fost depistată, ieri, în timp ce conducea o mașină Dacia SuperNova, în comuna Dănești, deși tânăra se afla în stare avansată de ebrietate. Aceasta a fost testată cu etilotestul şi a rezultat o concentraţie de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„La data de 15 noiembrie, poliţişti din cadrul Secției 1 Politie Rurală Târgu-Jiu au depistat o tânără de 27 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 674 A Dănești, având o concentraţie de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Șoferița riscă să stea până la cinci ani după gratii.
Are bullanex misto!