Șoferiță din Plopșoru, rănită în accident la Bâlteni

1025

O tânără de 32 de ani, din comuna Plopșoru, a ajuns la spital, ieri, după ce a fost rănită într-un accident provocat de aceasta, pe raza comunei Bâlteni . ,,Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că o femeie de 32 de ani, din comuna Plopșoru, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 66 Peşteana-Jiu, din direcția Bâlteni în direcția Turceni, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe partea opusă a sensului de mers. În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tot ieri, un bărbat de 64 de ani, din Drăguțești, a fost rănit, după ce a intrat cu mașina într-un copac. ,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 64 de ani, din comuna Drăguțești, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Victoriei, din municipiul Târgu-Jiu către Rovinari, a pierdut controlul asupra vehiculului, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un copac. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, a mai declarat Miruna Prejbeanu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.