Şoferii sunt tot mai zgârciţi la cumpărarea benzinei

377
mariana gheorgheRomânii au alimentat mai puţin în 2009, astfel încât vânzările de carburanţi au trecut pe minus, după ani buni de creştere substanţială. Situaţia s-ar putea agrava în acest an.

Loviţi de şomaj sau de reducerea salariilor, românii şi-au revizuit şi bugetul alocat consumului de carburanţi. Astfel, după ani de creştere cu două cifre, vânzările la pompă au trecut în 2009 pe minus. Nici nu e de mirare, dat fiind că şi preţurile au crescut substanţial, mai ales la benzină. Totuşi, ţinând cont că PIB-ul României s-a diminuat anul trecut cu 7,2%, românii nu şi-au restrâns atât de mult consumul de carburanţi. Estimările companiilor petroliere privind scăderea vânzărilor cu amănuntul, înregistrată în 2009 faţă de anul precedent, variază. Potrivit Petrom, diminuarea a fost de 3%. La această situaţie „a contribuit” şi reducerea cu 30% a înmatriculărilor de maşini noi în România. Totuşi, Petrom, care are cea mai mare reţea de benzinării, a raportat o creştere a vânzărilor la pompă de 12%. Procentul este însă de peste două ori mai mic faţă de cel înregistrat în 2008. Companiile şi-au restrâns consumul mult mai mult faţă de populaţie, ţinând cont că sectoare întregi de activitate au fost date peste cap, astfel încât piaţa s-a restrâns în ansamblu cu 6%. Tendinţa de scădere a consumului intern de carburanţi a continuat şi în ianuarie 2010. Trendul s-ar putea schimba însă în acest an. Astfel, populaţia îşi va restrânge şi mai mult consumul de carburanţi. În acelaşi timp, consumul companiilor ar putea reveni pe plus în al doilea semestru. „La carburanţi va fi o evoluţie puţin diferită faţă de 2009, mai negativă pe partea de retail, având în vedere reducerea consumului privat, cauzată şi de creşterea şomajului”, a spus directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe. Un alt jucător din piaţă are o viziune diferită. În opinia directorului general adjunct al LukOil România, Andrei Chirilescu, vânzările la pompă au scăzut în România anul trecut cu 5%-7% , iar piaţa va stagna în 2010. „S-a ajuns la nivelul de jos al consumului populaţiei, aşa că nu văd o înrăutăţire, chiar dacă şomajul va mai creşte puţin”, ne-a declarat oficialul LukOil.
Plinul, făcut „cu ţârâita”
Referitor la comportamentul populaţiei la pompă, acesta spune că acum românii cumpără de mai puţin bani, dar fac alimentări mai dese. Chirilescu vede preţul carburanţilor în 2010 în jurul nivelurilor de acum. Scăderea vânzărilor în staţiile Rompetrol a fost de 8%. La MOL, volumele totale de carburanţi vândute s-au micşorat cu 5% anul trecut.
Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here