Şoferii gorjeni trimit medicii la autorizare

373

autoCei care doresc să devină şoferi şi sunt în curs de întocmire a fişei auto trebuie să aibă mare grijă cu medicii pe care îi aleg pentru a le completa aceste fişe, dar şi cu cei care le încheie.

În acest ultim caz, nu mai este nevoie de acum de parafa managerului spitalului sau a directorului medical, ci doar de a unui medic specialist care i-a completat una dintre secţiunile fişei auto.

Noile prevederi privind întocmirea fişei auto viitorilor şoferi sunt notate în Ordinul 1159/31 august 2010 privind aprobarea Listei unităţilor de asistenţă medicală autorizate pentru examinarea ambulatorie a candidaţilor la obţinerea permisului de conducere şi a conducătorilor de autovehicule sau tramvaie.

„De acum, toate cabinetele medicale fie de stat, fie private, care au una dintre specialităţile prevăzute în fişa auto îşi pot da parafa pe specialităţile pe care le reprezintă medicii din cadrul cabinetelor sau spitalelor. Totodată, noul ordin prevede şi faptul că unul dintre medicii specialişti care a completat la rubrica în cauză din fişa auto poate să încheie fişa respectivă. Pentru a face acest lucru, medicii trebuie să se autorizeze la Direcţie de Sănătate Publică (DSP) Gorj şi să-şi vizeze anual autorizaţiile de împuternicire pentru încheierea fişelor auto”, a declarat Loredana Ocolişanu, angajată în cadrul Avize şi Autorizaţii Sanitare din cadrul DSP Gorj.

Conform legilor în vigoare, unei persoane care solicită examinarea medicală în vederea obţinerii permisului de conducere a unui autovehicul sau pentru schimbarea acestuia i se vor verifica văzul, auzul, dacă are handicap locomotor, afecţiuni cardiovasculare, diabet zaharat, afecţiuni neurologice, tulburări mintale, dependenţă de alcool, droguri sau medicamente, afecţiuni renale şi dispozitive diverse.

Medicii, încă neinformaţi

Pentru a se autoriza spre a încheia fişele auto ale viitorilor şoferi, medicii specialişti gorjeni trebuie să se prezinte cu o întreagă documentaţie la sediul DSP Gorj. Dosarul trebuie să cuprindă certificatul de înregistrare la Registrul Unic al Cabinetelor Medicale, autorizaţie sanitară de funcţionare sau o notificare conformă cu normele de igienă, să prezinte dovada deţinerii unui spaţiu, a achitării contribuţiilor la Fondul Unic al Asigurărilor de Sănătate, să aibă asigurare de răspundere civilă în domeniul medical, dovada că are angajaţi în specialitatea pentru care se solicită autorizarea, asistenţii medicali trebuie să aibă autorizaţie de liberă practică, dovadă că deţin asigurare de răspundere civilă, dovada deţinerii în proprietate a aparaturii din dotare şi verificarea metrologică a acesteia.

„Până la 1 ianuarie, medicii specialişti în una dintre specialităţile prevăzute în fişa auto trebuie să se autorizeze prin prezentarea la sediul DSP Gorj, în caz contrar, ei riscând sancţiuni. Până acum, deoarece ordinul Ministerului Sănătăţii nu este de foarte mult timp în vigoare, dar şi datorită unei nu prea bune informări, nu au existat decât puţini medici specialişti din judeţul Gorj care să fie interesaţi a se autoriza în încheierea fişelor auto”, a precizat Loredana Ocolişanu.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here