Șoferii a 4 autoutilitare, depistați în trafic cu asigurare RCA falsă! Dosar penal și amendă record!

1450

La data de 2 mai a.c., poliţişti din cadrul Poliției Oraşului Rovinari și Secției 5 Poliție Rovinari au identificat în trafic, pe DN 66 Moi, patru autoutilitare compuse din cap tractor și semiremorcă, conduse de bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 40 de ani, toţi fiind conducători auto în cadrul unei societăţi comerciale din Băleşti, care, cu ocazia controlului, au prezentat patru poliţe de asigurare RCA obligatorie, încheiate în numele societăţii, 3 dintre ele fără a se regăsi în bazele de date ale poliţiei, iar una fiind expirată.

Poliţiştii au ridicat polițele în cauză în vederea continuării cercetărilor, fiind reținute plăcuțele și certificatele de înmatriculare ale celor 4 autoutilitare, acestea fiind imobilizate. Societatea în cauză a fost sancționată contravenţional, cu amendă în cuantum de 8.000 lei, conform OUG 195/2002 republicată, privind circulaţia pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here