Şoferi prinşi beţi la volan în primele zile ale anului

201

Pentru mai mulţi gorjeni, anul 2016 nu a început tocmai bine. Aceştia s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi conducând autoturisme de drumurile publice, deşi aveau alcoolemii peste limita legală.

Primul dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului a fost întocmit chiar în prima zi a anului, pe numele unui localnic din Stejari care a fost implicat într-un eveniment rutier după ce s-a urcat beat la volan. “La data de 01 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, de 42 de ani, din comuna Zătreni, judeţul Vâlcea, cu privire la faptul că pe raza comunei Cruşeţ, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat, de 55 de ani, din comuna Stejari, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Slămneşti – Melineşti, a acroşat un alt autoturism, proprietatea apelantei, parcat regulamentar. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană aflată sub influenţa alcoolului”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cea de-a doua zi a anului, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu au identificat în trafic un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism ul pe D.J. 665/A, localitatea Bălăneşti, având o concentraţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană aflată sub influenţa alcoolului. Tot sâmbătă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ţicleni au identificat în trafic un bărbat, de 30 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul, pe D.J. 675, localitatea Ţicleni, având o concentraţie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orăşenesc Târgu Cărbuneşti în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pe numele său fiind, de asemenea, întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană aflată sub influenţa alcoolului. Duminică, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au identificat în trafic un tânăr, de 27 de ani, din comuna Cătunele, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 671 B, localitatea Lupoia, având o concentraţie de 0, 69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Motru unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, şi în acest caz fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

Consumul de alcool, una dintre cauzele frecvente de producere a accidentelor
Poliţiştii le reamintesc conducătorilor auto că legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală. Asta deoarece, de cele mai multe ori, şoferii aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele. De asemenea, consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor. Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o concentraţie de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here