Şoferi gorjeni, sancţionaţi cu dosare penale

259

Alţi doi conducători auto din judeţul Gorj s-au ales cu dosare penale zilele trecute. Unul dintre aceştia este cercetat pentru conducere fără permis iar celălalt pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Unul dintre cele două dosare penale a fost întocmit în seara zilei de 14 aprilie, pe numele unui bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Stejari. Acesta a fost depistat de poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina în timp ce conducea un autovehicul pe DN 6 B, în localitatea Stoina, deşi consumase băuturi alcoolice. „Poliţiştii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a anunţat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Conducătorul auto este acum cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Un alt dosar penal a fost întocmit în cursul zilei de 15 aprilie, de către poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Cărbuneşti, pe numele unui tânăr în vârstă de 26 de ani, din Rovinari, depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 B, fără a deţine permis de conducere. În prezent, tânărul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here