Şoferi cercetaţi penal

227

Doi conducători auto sunt cercetaţi penal de poliţiştii gorjeni pentru infracţiuni la regimul rutier. Unul dintre aceştia a fost depistat la volanul unui autoturism cu autorizaţia de circulaţie expirată iar celălalt a fost prins la volan având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

În cursul zilei de 10 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, Biroul Rutier, au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 41 ani, din oraşul Tismana, care conducea un autoturism pe strada Unirii, din municipiul Târgu-Jiu, având autorizaţia de circulaţie expirată. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat. Un alt conducător auto, de această dată din Târgu-Cărbuneşti, s-a ales cu dosar penal în seara zilei de 11 ianuarie, după ce a fost depistat conducând un autoturism pe strada Trandafirilor din localitate, având o concentraţie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul este acum cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
R.L.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here