Şoferi beţi, prinşi în trafic

131

Poliţiştii gorjeni au întocmit dosare penale pe numele a doi conducători auto care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. În prezent, cei doi şoferi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legal admisă.

În cursul zilei de 12 august, poliţiştii din Motru au depistat un bărbat în vârstă de 35 ani, din localitate, care conducea un autoturism pe str. Calea Severinului din municipiu, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest pe conducătorul auto, rezultând o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele motreanului a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legal admisă.
Pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni este cercetat şi un gorjean în vârstă de 30 de ani, din comuna Băleşti, depistat de poliţiştii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe str. I.C. Popilian din municipiul Târgu-Jiu, având o concentraţie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here