Şoferi beţi, prinşi în trafic de poliţiştii gorjeni

434

În ultimele patru zile, mai mulţi conducători auto s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi beţi la volan de către poliţiştii gorjeni.

Este şi cazul unui bărbat în vârstă de 31 de ani, din Motru, depistat vineri noaptea de poliţiştii din localitate la volanul unui autoturism, deşi avea o concentraţie alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cum bărbatul a refuzat să îi însoţească pe poliţişti la spital în vederea recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Tot vineri noaptea, poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Padeş şi Godineşti au depistat un bărbat în vârstă de 71 ani, din comuna Padeș, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Apa Neagră, având o concentraţie alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aer expirat. Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Un alt dosar penal a fost întocmit de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti-Jiu pe numele unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din Muşeteşti, prins duminică după-amiaza în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Şi în acest caz, şoferul a refuzat să însoţească poliţiştii la Spitalul Oraşului Bumbeşti-Jiu pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, aşa că acum este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Alţi doi şoferi gorjeni s-au ales cu dosare penale în noaptea de duminică spre luni, tot pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Este vorba de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Rovinari, depistat de poliţiştii din Rovinari în timp ce conducea un autoturism pe DJ 674 C – Şomăneşti având o concentraţie alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Târgu-Jiu, prins de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, având o concentraţie alcoolică de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here