Șofer rănit într-un accident provocat de el

2130

Un bărbat de 30 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns ieri, la spital, după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit cu un alt autoturism, pe raza localității Vârț. Polițiștii au stabilit că tânărul ar fi provocat evenimentul. ,,Ambele autoturisme se deplasau în aceeași direcție. Victima ar fi un bărbat de 30 de ani, din Târgu-Jiu.
Conducătorul auto, în vârstă de 30 de ani, s-a angajat în depășirea unui autoturism, fără să se asigure, în timp ce un alt autovehicul, care circula în aceeași direcție, condus de un tânăr de 21 de ani, tot din Târgu-Jiu, se angajase deja în depășirea autoturismului său. Bărbatul de 30 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. În urma impactului, șoferul autoturismului Renault, bărbatul de 30 de ani, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în șanț”, a precizat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Accident și la Bâlteni
Un alt accident a avut loc ieri, în satul Peșteana Jiu, din comuna Bâlteni. Un autoturism s-a ciocnit cu un autocamion. La fața locului au fost trimise echipaje de la Secția de Pompieri Turceni și Ambulanță.,,Pentru că apelantul semnala faptul că în urma impactului au rezultat patru victime, la fața locului s-au deplasat două echipaje pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul unității noastre, precum și patru echipaje din cadrul SAJ Gorj. Echipajele sosite la fața locului au constatat că, în urma impactului, două persoane, un bărbat și o femeie, au suferit leziuni. În acest moment sunt examinate medical și urmează să fie transportate la spital”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Femeie lovită de tractor, la Dănești
Un eveniment rutier soldat cu o victimă s-a produs, ieri, și în comuna Dănești. O femeie de 34 de ani, din localitate, în timp ce se afla pe scara unui utilaj agricol, condus de un bărbat de 60 de ani, s-ar fi dezechilibrat și a căzut, fiind acroșată de tractor. Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului, întocmind dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. ,,Victima este conștientă, a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii vor întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai precizat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here