Un bărbat de 49 de ani, din comuna Drăguțești, a ajuns la spital, ieri-dimineață, după ce a fost rănit într-un accident. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 04.00, pe DE 79 Cârbești.,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 49 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79 Cârbești, din direcția Rovinari către Târgu-Jiu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.