Șofer prins cu sute de kilograme de pește fără acte

1056

Un bărbat de 50 de ani, din orașul Rovinari, s-a ales cu dosar penal, marți, după ce agenții din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu l-au depistat în trafic, pe DN 67 Câlnic, în timp ce conducea o autoutilitară, cu care transporta 230 de kilograme de pește, pentru care nu deținea documente de proveniență. ,,La faţa locului s-au deplasat lucrători din cadrul Direcției Sanitar Veterinare Gorj, care au preluat întreaga cantitate de pește, în vederea neutralizării prin ardere. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea, fără documente legale, a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori a produselor din peşte”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here