Un bărbat de 67 de ani, din comuna Vaideeni, județul Vâlcea, a fost depistat beat la volan. Acesta a fost oprit în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665 Polovragi, având o concentrație de 0,73 mg/litru alcool pur în aerul expirat.,,Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau altor substanțe”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.