Șofer din Târgu-Jiu, prins beat criță la volan! Ce au descoperit polițiștii când au verificat autoturismul

1019

Un șofer din Târgu-Jiu este cercetat pentru două infracțiuni, după ce, azi-noapte, a condus în stare avansată de ebrietate un autoturism neînmatriculat. ”În noaptea de 28/29 august, polițiști din cadrul Biroului Rutier au depistat un bărbat de 34 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Comuna din Paris, din localitate, iar cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit că autoturismul nu figurează înmatriculat. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto a rezultat o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here