Șofer din Târgu-Jiu, depistat pozitiv cu aparatul DrugTest

3002

Poliţia Rutieră a continuat acțiunile pentru depistarea şoferilor care se urcă băuţi sau sub influenţa substanţelor interzise la volan. Sâmbătă, un tânăr de 24 de ani, din Târgu-Jiu,  a rămas fără permis şi i-a fost deschis dosar penal, după ce rezultatul la DrugTest a ieşit pozitiv. ”La data de 8 februarie, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, împreună cu cei ai Biroului Rutier, au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Târgu-Jiu, iar în urma testării cu aparatul Drug Test a reieșit faptul că tânărul ar fi sub influența unor substanțe psihoactive. Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge și urină. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În luna iulie a anului trecut, două aparate DrugTest, care arată dacă persoana testată a consumat substanţe interzise, au intrat în dotarea polițiștilor rutieri din județul Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here