Șofer din Scoarța, depistat în trafic cu o alcoolemie de peste 1 la mie

700

În noaptea de marți spre miercuri, un bărbat din Scoarța, oprit în trafic de către un echipaj al Poliției Orașului Târgu Cărbunești, s-a ales cu dosar penal ca urmare a faptului că la testarea cu etilotestul a reieșit o concentrație de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În noaptea de 28/29 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești și Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din comuna Scoarța, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 Scoarța, din direcția municipiului Târgu Jiu către Râmnicu Vâlcea, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here