Șofer din Runcu, depistat beat la volan pe o stradă din Târgu Jiu

406

Un bărbat din Runcu s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic pe o stradă din municipiul Târgu Jiu, iar oamenii legii au constatat că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan. Incidentul a avut loc luni seară.

„În seara zilei de 24 iunie 2024, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică, au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Runcu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Severinului din Târgu Jiu, având o concentrație de 0,54 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here