Șofer din Albeni, rănit în accident, după ce a intrat cu mașina pe contrasens

1722

Un bărbat de 48 de ani, din comuna Albeni, a fost rănit, ieri, după ce a intrat cu mașina pe contrasens, unde s-a ciocnit cu autoturismul condus de un șofer din Vâlcea. Mașina gorjeanului s-a răsturnat, în urma impactului. Evenimentul rutier s-a produs pe raza comunei Scoarța.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că bărbatul de 48 de ani, din comuna Albeni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Copăcioasa, din direcția municipiului Târgu-Jiu către comuna Scoarța, a pierdut controlul asupra autoturismului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea.
,,În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 48 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care șoferul vinovat a intrat pe contrasens.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here