Șofer cercetat după ce a intrat cu mașina în șanț

1200

Un tânăr din comuna Crasna s-a ales cu dosar penal, miercuri, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier. Acesta s-a oprit cu mașina în șanț, iar în momentul în care polițiștii l-au condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta a refuzat. ,,La data de 17 iulie, poliţişti din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din comuna Crasna, care conducea un autoturism, pe DC-Cărpiniș, iar din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o pantă, a părăsit partea carosabilă intrând în șanțul de pe marginea carosabilului. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, i-a fost solicitat, de către polițiști, să sufle în aparatul etilotest. Acesta a refuzat testarea, motiv pentru care a fost condus la spital, unde a refuzat și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de prelevare a  mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.