Şofer beat, rănit într-un accident

404

Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns la spital după ce s-a urcat beat la volan şi a fost implicat într-un accident de circulaţie. Bărbatul a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.

Accidentul a avut loc marţi seara, pe raza comunei Stejari. „La data de 14.10.2014, ora 21:21, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina, au fost sesizaţi prin apelul 112, de către C.D., în vârstă de 45  ani, din  comuna Stejari, cu privire la faptul că pe D.J. 605 B, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu o victimă. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a constatat faptul că B.N., în vârstă de 51 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 605 B- Stejari, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se afla staţionat pe partea dreaptă a sensului său de mers. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a anunţat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni, fiind transportat la Spitalul Orăşenesc Târgu Cărbuneşti în vederea acordării de îngrijiri medicale. Totodată, acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here