Un bărbat de 68 de ani, din comuna Urdari, este cercetat pentru două infracțiuni, în urma unui control în trafic. Acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit și că mașina pe care o conducea era neînmatriculată. ,,La data de 18 mai, polițiștii din cadrul Posturilor de Poliție Fărcășești și Urdari au depistat, în trafic, un bărbat de 68 de ani, din comuna Urdari, în timp ce conducea, pe DJ 674 Fîntînele, un autoturism neînmatriculat în circulație. Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat, de către o persoană aflată sub influența alcoolului”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.