Şofer beat, implicat într-un accident la Dănciuleşti

451

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Stejari, a ajuns la spital după ce s-a urcat beat la volan şi s-a răsturnat cu maşina. Accidentul a avut loc pe raza comunei Dănciuleşti, în noaptea de miercuri spre joi.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi cu privire la producerea accidentului de către un localnic din Dănciuleşti, care a văzut maşina răsturnată în afara părţii carosabile. Se pare că şoferul beat ar fi apăsat prea tare pedala de acceleraţia şi a pierdut controlul direcţiei de deplasare. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna Stejari, în timp ce conducea pe D.J. 605 A un autoturism, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de deplasare, intrând pe contrasens şi răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație alcoolică de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a anunţat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.