Şofer băut, lăsat fără permis

471

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Slivileşti, a rămas fără permis după ce fost prins băut la volan. Tânărul este acum cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

În dimineaţa zilei de 19 ianuarie, la ora 04:30, poliţiştii rutieri din municipiul Motru au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 27 ani, din comuna Slivileşti, în timp ce conducea un autoturism pe b-dul Trandafirilor, deşi consumase băuturi alcoolice. Testat cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o concentraţie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a rămas fără permisul de conducere care i-a fost reţinut în vederea suspendării, fiind totodată cercetat de poliţiştii care au întocmit, pe numele său, dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, faptă prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.