Un șofer din orașul Țicleni, este cercetat de polițiști, după ce a fost prins, vineri, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Tânărul de 21 de ani a fost testat cu etilotestul, rezultând valoarea de 0,64 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei. ,,La data de 11 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat un tânăr de 21 de ani, din orașul Țicleni, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 C Novaci, din direcția Bengești Ciocadia către Novaci. În urma testării cu aparatul etilotest, a reieșit o concentraţie de 0,64 mgl alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului. Fapta se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă, dacă îmbibaţia alcoolică este de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
L.F.