Societăţile de pază, verificate de poliţişti

310

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au continuat zilele trecute acţiunile pentru verificarea prestatorilor de servicii de pază şi protecţie. În urma controalelor efectuate, oamenii legii au aplicat 46 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.150 lei şi au constituit un dosar penal.

În perioada 8 – 9 septembrie a.c., poliţiştii structurilor de ordine publică din cadrul I.P.J. Gorj, ce au atribuţii în domeniul sistemelor de securitate au executat controalele punctuale, inopinate, la obiectivele societăţilor de pază. “Poliţiştii au verificat dacă obiectivul economic deţinea plan de pază avizat de poliţie, precum şi dacă uniforma şi dotarea agenţilor de pază respecta prevederile regulamentelor de organizare şi funcţionare şi a planurilor de pază aprobate. De asemenea, au verificat dacă documentele specifice executării serviciului de pază erau realizate cu respectarea prevederilor legale, dacă agenţii de pază erau calificaţi şi atestaţi profesionali, dar şi dacă existau registre cu evidenţa persoanelor care au fost depistate că au sustras marfă din aceste magazine”, a precizat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii au verificat şi controlat 137 obiective, dintre care 93 de obiective asigurate cu societăţi specializate de pază şi 44 asigurate cu pază proprie. Ca urmare a deficienţelor constatate în respectarea actelor normative incidente, a fost constituit un dosar penal şi au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.150 lei. Poliţiştii vor continua acţiunile de acest gen pe tot parcursul anului.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here