Peste 1200 de societăţi din judeţul Gorj şi-au închis activitatea ca urmare a crizei economice ce şi-a făcut simţită prezenţa pregnant în acest an.
Dintre acestea cele mai multe fie au fost radiate de la Registrul Comerţului, fie au intrat în procedură de insolvenţă ca urmare a imposibilităţii administratorilor de a-şi onora obligaţiile fiscale datorate la buget. Îngrijorător este faptul că numărul firmelor înfiinţate este doar de 300, în comparaţie cu anul 2008 când şi-au deschis activitatea de comerţ 800 de noi unităţi.
Anul acesta este catalogat de către reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj ca fiind cel în care societăţile care nu au rezistat crizei economice au fost nevoite să îşi închidă porţile. Aşa se face că din totalul firmelor aflate pe piaţa gorjeană aproximativ 1300 dintre acestea au optat pentru suspendarea activităţii. Mai mult decât atât, la acestea se adaugă şi cele care din cauza lipsei pieţei de desfacere sau a creşterii datoriilor către stat s-a luat măsura introducerii procedurii de insolvenţă, caz în care se află 160 de unităţi economice. Reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj sunt de părere că ultimele luni ale anului se vor caracteriza printr-o stabilitate economică, motiv pentru care nu putem asista la o adâncire a crizei. În ceea ce priveşte încasările la bugetul de stat acestea au rămas în aceleaşi limite, ele fiind în 2009 mai mari decât cele din 2008, an care nu a fost, de altfel, afectat de criza economică.
În ce priveşte topul datornicilor acesta a rămas aproape acelaşi ca şi în lunile precedente, el fiind ocupat de Uzina Mecanică Sadu cu 690 de miliarde de lei, Mirfo Industries cu 530 de miliarde, SC ,,Salba de aur” şi SC ,,Corp Metal”.
Anamaria STOICA