Social-democratele din Motru, chemate de către deputatul Elvira Șarapatin să strângă rândurile pentru candidatul Morega!

2518

Liderele de femei din PSD Motru au participat astăzi la o întâlnire cu deputatul Elvira Șarapatin, președinta OFSD Gorj, pentru pregătirea celor necesare debutului campaniei electorale. Candidatul PSD la Motru este Cosmin Morega, iar femeile social-democrate îl vor sprijini pentru câștigarea municipiului.Astăzi, în cadrul întâlnirii, s-au trasat doar câteva obiective, urmând ca femeile ce se vor implica în lupta electorală, conduse de președintele interimar al OFSD Motru, ca și candidatele la CL, să aibă o nouă întrevedere într-un cadru organizat, până la finalul acestei luni. Candidații care sunt pe lista pentru CL vor fi prezenți, la această întâlnire, alături de susținători sau susținătoare, persoane pregătite să sprijine organizația la viitorul scrutin.

Deputatul Elvira Șarapatin a menționat că organizația municipală trebuie unită și sudată și în jurul organizației de femei, astfel încât alegătorii să se regăsească în calitatea morală și profesională a membrilor și a membrelor organizației.

Viceprimarul Cosmin Morega, candidatul PSD pentru Primăria Motru, a precizat că are nevoie de sprijin și de o echipă unită care să le arate motrenilor că proiectele sale sunt viabile și necesare bunăstării locuitorilor din Motru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.