Astăzi, Biserica ne cheamă să cinstim pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea lor în viaţa noastră. Este sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, în jurul cărora Biserica adună şi serbează toată obştea, tot ,, soborul Sfinţilor Îngeri laolaltă.” Ca sărbătoare a îngerilor ziua de 8 noiembrie a început a se serba în Biserică de prin veacul al cincilea şi ea s-a răspândit repede, în tot Răsăritul creştin.
Despre îngeri Biserica că ei sunt ,,duhuri slujitoare” ( Evrei 1,14), adică fiinţe fără de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu şi totodată prieteni şi ocrotitori ai noştri, puşi de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagăn, la patria noastră cerească la ,,Cerul nou şi pământul nou” ce vor să fie.
Aşadar, dacă îngerii se arată sub forme văzute nu e asta firea lor cea adevărată, forma văzută este un chip de împrumut, ei sunt ,,lumea nevăzută” şi ,,cerul”.
După descoperirile Sfintei Scripturi şi după mărturisirile Sfinţilor, îngerii iubesc pe Dumnezeu, Îl preamăresc şi-I implinesc voia Lui în conducerea lumilor, împărăţiilor, a popoarelor, a oamenilor. Ca slujitori, îngerii sunt unreori împlinitori ai pedepselor lui Dumnezeu, cum a fost focul peste Sodoma sau pedepsele peste Egipt. Dar, în mod statornic, îngerii slujesc la apărarea şi călăuzirea oamenilor. Ei duc rugăciunile noastre la Dumnezeu, ei ocrotesc pe cei drepti: pe Lot de foc, pe Ilie de Ahab, pe ce trei tineri în cuptorul din Babilon, pe Petru de Irod. Ei vestesc faptele mari ale mântuirii: Naşterea Domnului, suferinţa din Ghetsimani, Învierea Domnului, a doua Lui venire. Îngerii păzitori sfătuiesc de bine pe oameni prin glasul conştiinţei: tot ce este în noi curat, luminat, orice gând frumos, pocăinţa, faptele bune, toate acestea se nasc în noi şi se înfăptuiesc din îndemnul îngerului păzitor.
La început, toţi îngerii au fost făcuţi de Dumnezeu buni, strălucind de frumuseţi, de înţelepciune şi de tot felul de daruri. Dar, Stăpânul Cerului şi al pământului l-a supus unei încercări prin care îngerii, cu voie liberă, să-şi dovedească ascultarea. Încercarea aceasta s-a petrecut înainte de facerea lumii.Şi, în această încercare, o parte din îngeri, în frunte cu Lucifer, cel mai frumos şi mai înzestrat dintre ei, s-a răzvrătit împotriva Ziditorului său, zicând: ,, Pune-voi scaunul meu deasupra norilor şi voi fi asemenea cu Cel Preaînalt”.
Şi ameţit de mândrie, n-a vrut să mai asculte de Dumnezeu.
Despre căderea lui Lucifer şi a îngerilor lui, Scriptura ne vorbeşte aşa: ,,Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui, au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă satana, diavolul cel ce înşala pe toată lumea,pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el” ( Apocalipsa, 12, 7-9). Şi aşa a căzut Lucifer din cistea de arhanghel, precum grăieşte Domnul: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer”( Luca, 10,18). Şi asemenea cu el şi ceata de îngeri ce era sub dânsul, înalţânu-se, a căzut şi demonii, luptători împotriva mântuirii noastre s-au făcut.
Dar Arhanghelul Mihail, de-a pururi lăudatul, păzind ca o slugă credincioasă, ,, credinţa către Stăpânul său, s-a arătat adevărată căpetenie peste cetele celor fără de trupuri”. Că văzând cum a căzut vecleanul Lucifer, a lăudat cu glas pe Domnul tuturor şi a zis: ,, Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut. Că cine este ca Dumnezeu? Mi-ca-El? Că numele de Mihail asta însemnează: ,,Cine este ca Dumnezeu?”.
Şi aşa s-a întocmit soborul, adică, adunarea şi unirea tuturor îngerilor credincioşi lui Dumnezeu, iar Mihail Arhanghelul a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu căpetenie a îngerilor buni şi mare folositor de bine făcător al mântuirii noastre şi, luând chip văzut, s-a arătat multora, atât în Legea veche cât şi în Legea nouă.
Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail serbăm astăzi şi pe preafrumosul şi învelesitorul Arhanghel Gavriil, că şi acesta, luând chip văzut, multe faceri de bine a dăruit neamului omenesc, arătate în amândouă Testamentele.
Aşa, în proorocia lui Daniil, Gavriil este numele îngerului tălmăcitor al vedeniei ( Dan., 8, 16). Asemenea, Gavriil arată lui Daniil înţelesul celor şaptezeci de săptămâni de ani până la venirea lui Mesia Hristos ( Dan., 9, 21-27). După tradiţie tot Gavriil, vesteşte lui Ioachim şi Ana că din ei va să se nască Doamna, Stăpâna noastră, Maria, Născătoarea de Dumnezeu.
În Legea nouă, Gavriil descoperă preotului Zaharia, naşterea lui Ioan, Botezătorul Domnului ( Luca, 1,19). Tot Gavriil anunţă Fecioarei din Nazaret naşterea de la Duhul Sfânt a Domnului Hristos, Mântuitorul lumii (Luca, 1,28). Unii zic că tot Arhanghelul Gavriil a fost îngerul în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra pe uşa mormântului şi a şezut deasupra ei, la ceasul Învierii. Şi, ca să zicem mai cuprinzător, dumnezeiescu Gavriil a slujit toată iconomia Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, din început şi până la sfârşit.
Pentru aceasta şi Biserica lui Hristos a hotărât să-l prăznuiască pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, şi să cheme darul şi ajutorul amândurora, rugându-i ca, prin mijlocirea şi rugăciunile lor, în veacul de acum, să aflăm izbăvire de rele, iar în cel ce va să fie, să ne învrednicim bucuriei şi Împărăţiei cereşti. AMIN.
Preot, Iconom Stavrofor Dumitru Dumitraşcu