Soarta lui Burcea, decisă în ianuarie

1177

Antrenorul Bogdan Burcea (48 de ani) nu ştie dacă va mai rămâne principal al echipei naţionale de handbal feminin. Omul care a adus Cupa EHF la Craiova are o înţelegere cu federaţia scadentă la sfârşitul lunii. Situaţia sa va fi decisă în luna ianuarie. România a terminat Europeanul de handbal pe locul 12 din 16, după ce a încheiat grupa principală fără niciun punct acumulat. Burcea a declarat însă că activitatea sa nu poate beneficia de o evaluare corectă din cauza condiţiilor speciale în care s-a disputat turneul final. ,,Sunt unicul responsabil, fiind antrenor principal. Îmi asum acest rezultat, nu este ceea ce mi-am dorit, clar. Probabil prezenţa Crinei Pintea, a Laurei Moisă, ne-ar fi adus un plus la acest European, însă istoria este scrisă, nu avem ce face, privim spre viitor. Vom vedea care vor fi deciziile. Am avut programate şase partide de pregătire, nu am putut să susţinem nici una. Problema cea mai mare a fost că foarte multe fete, 14 la număr, chiar înainte de convocare, au stat două săptămâni. A fost dificil din toate punctele de vedere, un campionat atipic, cu o echipă nepregătită. Nu am de unde să îmi dau demisia, pentru că pe 30 decembrie îmi expiră contractul. Va avea loc un consiliu de administraţie zilele viitoare, după care o comisie tehnică, în 11-12 ianuarie, după care vom vedea ce vom decide, atât noi, cât şi comisia tehnică. A fost un an fără meciuri, fără competiţie, cu probleme de sănătate. Nu consider că a fost un an în care atât eu, cât şi echipa, putem fi evaluaţi corect”, a declarat Bogdan Burcea pentru Telekom Sport. România a câștigat un singur meci la Europenele din Scandinavia, 28-24 cu Polonia.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here