SNLO nu are milă de pensionarii gorjeni

317

SNLO 4Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) nu acordă nici un beneficiu vârstnicilor gorjeni care doresc să obţină un bilet de tratament în staţiunea Săcelu prin Centrul de Recuperare Perfecţionare Forţă de Muncă Săcelu, subunitate a SNLO.

Potrivit lui Constantin Lăzăroiu, director Resurse Umane în cadrul SNLO, Societatea se confruntă la această oră cu reorganizarea prin reducerea cheltuielilor şi disponibilizări, astfel că beneficiile aduse pensionarilor ar reprezenta cheltuieli în plus pentru unitate. „Centrul de Recuperare Perfecţionare Forţă de Muncă Săcelu este o subunitate din cadrul SNLO a cărui activitate de recuperare a personalului se realizează în perioada 15 mai – 31 august. În anii trecuţi, aveam contract cu Casa de Pensii, astfel că dacă aveam bilete le ofeream pensionarilor solicitanţi fără a plăti bani. Noi nu mai putem pune la dispoziţie gratuit aceste bilete. Pentru tratament şi dacă avem, oferim bilete pensionarilor la cerere doar contra-cost”, a declarat Lăzăroiu. Acesta a precizat că valoarea unui bilet de tratament în staţiunea Săcelu cu durata de 12 zile este de 1.596 de lei, preţ în care intră tratament, cazare şi masă.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here