Slujbe religioase de Te Deum, în bisericile din municipiul Târgu Jiu și județul Gorj

1433

Ziua Națională a României, 1 Decembrie, a reprezentat un motiv potrivit pentru ca, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale și lăcașurile de cult monahale din țară și străinătate, să fie oficiată o slujbă de mulțumire pentru libertatea și unitatea neamului românesc, precum și a eroilor care au înfăptuit Marea Unire națională a românilor în anul 1918, autentice personalități morale, politice și culturale.
Astfel de slujbe de Te Deum au avut loc și în municipiul Târgu Jiu și județul Gorj, între lăcașurile cult religios respective aflându-se și Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” sau Catedrala “Sfinții Voievozi” din Piața Prefecturii, așa cum este cunoscută de către târgujieni. După defilarea Gărzii de Onoare, intonarea Imnului de stat al României și depunerea de coroane de flori la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu din centrul orașului, preoții Bisericii “Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” au săvârșit o frumoasă slujbă de mulțumire către Bunul Dumnezeu (Te Deum).
Demn de menționat este și faptul că, pentru a cinsti memoria eroilor români, a fost realizată Catedrala Mântuirii Neamului, catedrală cu hramurile “Înălțarea Domnului” (Ziua Eroilor) și “Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat”, ocrotitorul spiritual al românilor. Aici, slujba religioasă de Te Deum a fost săvârșită începând cu ora 12.00, de Ziua Națională a României.
Marius Stochițoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.