Slugă la Dârloagă (II)

397

CERCELARU: (cu acelaşi aer de superioritate) Deci… noi, primăria acestui pământ, împreună cu oamenii, toţi, la grămadă, am hotărât să strângem toate ale noastre şi pământurile – că moşii nu avem – să le dăm la colhoz, adică la colectivă, ca toţi să avem o mămăligă-n traistă.

Mardale: (surprins) În traistă, domn’ primar ?!
CERCELARU: Şi la dracu-n praznic, în nordul Albaniei ! Dacă pe acolo te-o apuca foamea!
BÂRZOI: Ce faci, domne ? Nici nu-i ştii bine şi te-ai şi dat de partea lor ?
CERCELARU: Ba vezi că nu ! Ce să aştept ? Să-mi pună pielea la saramură ?!
MARDALE: (dezgustat, dezamăgit) Bravo ! Halal principii ! Ca să vezi cu cine am golit eu un butoi cu vin !
CERCELARU: (din ce în ce mai nervos, în timp ce îi temură mâna) Am zis să nu întrerupeţi, că acum chem miliţianul şi vă bag la beci !
MARDALE: Ca să vezi comedie! Dar mai ştii?! Ai fi în stare!
CERCELARU: (către Bârzoi care încremenise cu vârful unui creion chimic între buze) Scrie, bă, mai departe ! (scuturând din cap) Ca drept dovadă de devotaţiune – scrie cu „D“ mare de tipar, să vadă cât de devotaţi suntem ! – primul om ce pune talpa în colhoz e… Mardale. Asta, că tot a zis că se face tovarăş cu tartorele până ce trece puntea.
MARDALE: Dar, mă rog, de ce tocmai eu ?
CERCELARU: De-aia ! Să te scap de belele! Bă, dar prost mai eşti ! Vrea omul să ţi bage norocul în c… cu sula, tu faci ce faci şi… vâşti cu el afară ! Păi dacă le eşti alături, te lasă ei pe dinafară?! Mardale, bagă-te în horă şi-ai să vezi ce joci!
MARDALE: Da? Mare comedie! Atunci, de ce nu te-nscrii şi `mneata ?
CERCELARU: Uite că mă-nscriu!
BÂRZOI: Să o vedem şi pe asta şi tot o să mai trăim… Ia şezi aci şi scrie, că îţi stă bine ! Nu din alt motiv, dar nu vreau să te pricopsesc cu mâna mea.
CERCELARU: (cu ton ridicat, poruncitor) Scriu, mă, ce crezi că nu ştiu să scriu?! Scriu. Adu-mi masa aici ! (În timp ce şi-a frecat ochii, a tras coala de hârtie între coate): Eu, Costică Cercelaru, primar, om cu a mai mare funcţie în sat – asta se ştie de toată lumea, dar să vadă şi alţii – înscriu de bună voie la… (face o pauză, oftează, apoi întreabă) : Cum se zice, bă, corect, colhoz ori colectivă ?
BÂRZOI: Scrie cum vrei că tot un drac e !
CERCELARU: Atunci, scriu la colhoz, cu bună voie, adică înscriu la colectivă o litră de pământ.
MARDALE: (foarte mirat) Păi dumneata o litră ai ?
CERCELARU: Deocamdată ! Scriu în continuare, o litră de pământ şi… o capră. Mda ! Că o ştiţi şi voi! Cam ştirbă, dar alta de unde?!
BÂRZOI şi M ARDALE: (în acelaşi timp) Lasă dracului sfrijita aia numai osul şi pielea! Cum rămâne cu averea ?
CERCELARU: (se ridică, îşi şterge transpiraţia de pe frunte şi se aşează din nou la masă) Uite, asta nu-mi place ! Vă băgaţi ca musca sub coada calului când…! Dacă bese ăla? E? Mă rog… Deci, mai înscriu, cu toată inima, muierea ! Păi, cum s-o las aşa, să n-aibă unde muri ?! Că de burta ei, aud că o să aibă grijă ăia cu grija! Că, din câte aud, vor fi destui! Culturnicii neamului…
BÂRZOI: (râzând în colţul gurii) Bag seamă, ăia cu cultivarea pământului, însă o cam dai cotită, domn’ primar ! Când cu muierea, când cu capra, de parcă noi am fi şi proşti, şi chiori ! Pământul ! Cum rămâne cu pământul ? Că de cules,… ai tot cules.
CERCELARU: (parcă scos din minţi, în timp ce dă cu pumnul în masă) Ce pământ, bă ?! N-am zis ?! O litră şi atât! Altul de unde ?! A fătat ăsta?
MARDALE: ( cunoscător al realităţii) A cam fătat, asta e !
CERCELARU: Păi, vedeţi, unde nu e cap, vai de picioare !
BÂRZOI: Aici ai dreptate ! Aşa ziceam şi eu. Vai!
MARDALE: (insistent, gata să numere pe degete) Ce ai pe Dealul Bătrân cui rămâne ?
BÂRZOI: (Către Mardale) Că bine zici! Da’ ăl din Larga şi ăl din dosul Răchicioarei ?
Apoi, pe Maidane ?! Parcă şi pe-acolo ai secerat vreo 3 pogoane.
CERCELARU: (râzând fals) Da? Ia uite-i?! Bă, da ai dracu mai sunteţi?! Păi, bă, pământul ăla al meu e? Toată lumea ştie că pe-acolo a fost al… Floarei lui Mitran, al Filofteei lui Cocoaşe… Apoi cureaua ailaltă, a Paraschivei lui Băşină. Foste văduve, odată, demult, iar acum, moarte, duse cu popă pe lumea ailaltă. Cum să le las fără un loc al lor pe acolo? Din ce mai trăiesc,? Şi apoi ce mă amestec ? E treaba mea ? Să se înscrie singure ! Când o fi la înviere, n-aveţi grijă, nu scapă una! Eu o litră am, o litră înscriu ! Nici o palmă mai mult ! Sunt om cinstit, domnule !
MARDALE: (dezorientat, în timp ce îşi trece mâna prin păr şi îşi trosneşte grumazul) Păi, dacă-i aşa, mă înscriu şi eu ! Ce-am avut şi ce-am pierdut ! O palmă de pământ pe râpa din spatele curţii ! În rest, ce am e al soacră-mi. De ce nu şi-a luat averea cu ea în groapă ?
CERCELARU: Nu, nu ! La tine e altă socoteală ! Ai act de moştenire! Cât ai umblat tu pentru el … Era Veta, nevastă-ta, şi în ziua de azi, fată mare, dacă nu îţi dădea mă-sa averea ! Eu ştiu şi ştiu bine.
MARDALE: (îngenunchind în faţa lui Cercelaru în timp ce îi pupă mâna) Domn’ primar, om bun ca dumneata, greu găseşti ! Fă-te că ai uitat şi ne vom înţelege noi ! Ce dracu, că doar oameni suntem! Sau… dă pământul înapoi soacrei ! Că om cu funcţie ce eşti, poţi ! Şi chiar poţi bine!
CERCELARU: Mda ! Începe să îţi vină mintea la cap ! Dă fuga şi adu o bucată de carne friptă şi o damigeana cu vin! (arătând spre burtă în timp ce bate cu unghia în esofag) Că de putut pot, numai că…
MARDALE: Alerg, alerg, dom’ primar ! Ce, Doamne, iartă-mă să fac?!… De altfel, om bun ca `mneata… Mai rar! …Şi, domnule, dat dracu’ !
CERCELARU: Ca să vedeţi şi voi cum îşi vine omul într-ale lui! (către Bârzoi) Să ne mutăm jos, la separeu, doar sunt şi eu nişte personalităţi.
BÂRZOI: (îşi freacă palmele apoi îşi aşează o cărpă sub bărbie, urmându-l pe primar) Pesonalităţi, că bine zici! Vine, vine!

Scena 2
Acţiunea se petrece în faţa primăriei, dincolo de uşa păzită de către miliţian. Pentru început, acolo sunt aduşi cu forţa, pentru a se înscrie în colectiv, Băcanu cu Băcănica, Stan cu Anica, Boade cu Anica lui Boade, Cioacă. Biroul primarului e gol. Cercelaru, Mardale şi Bârzoi se desfătau în încăperea de sub birou. Când terminau, pleacau pe uşa din dos.
BĂCANU: (deşi cu inima cât un purece, pus pe şotii) Stane, fi-ţi-ar pălăria să-ţi fie, mai poţi, bă, ceva?
STAN: (mâhnit, pus pe gânduri) Ba vezi că nu?! O descoper, o văd, scuip cât să n-o deochi şi o acopăr la loc. Eee Băcane… Îţi arde de draci bălţaţi?
BĂCANU: (fără a-l lua în seamă pe Stan, către moş Mitru Colonelu, văzându-l abătut) Colonele, fi-ţi-ar burta a dracu, colhozul o să-ţi mănânce zilele! (făcând, totuşi, haz de necaz). Vâjjj! Colectiva! Ia să-l vezi cum a sosit! Vâjjj! Tocmai de la ruşi… De ştiai că vin timpuri ca astea, mureai de acum un an, când gata-gata să te ia apele la vale ! Măcar nu mai vedeai cum se duce de râpă truda ta de-o viaţă. Ce zici ? Punem de o colivă?
STAN: (care fierbea pe dinăuntru) Pământul, el, numai pământul ne-a fost şi ne este masă şi vatră, mumă şi soră, darnic sau zgârcit în toate. Fără pământ cine mai sunt, mă? Ce mai eşti pe lumea asta?
BĂCANU: Slugă! Slugă la dârloagă! Ca şi acum. Depinde cum şi de unde priveşti…
STAN: Slugă la dârloagă?! Bă, pământul îl am de la tata, Dumnezeu să l ierte ! De când s-a luptat pe front cu nemţii, în războilul ăl dintâi, şi i a rămas un picior pradă lupilor. Aşa să ştiţi ! Să băgaţi bine la cap, că altfel fac moarte de om ziua-n amiaza mare, cu toţi jandarmii din lume lângă mine !
BĂCANU: (în şoaptă, către Stan, şcrâşnind din dinţi, arătând către jandarm) Taci, mă, că te aude ăsta şi acum bagă baioneta în tine! Ori vrei să mori cu zile?!
ANICA (îngândurată ca şi ceilalţi, bolborosind ca pentru ea) Pământul o să-ţi pună capul, omule ! Nu te mai saturi !
MOŞ MITRU COLONELU: (răscolit) Mă, nene, nu râdeţi, că nu e de râs ! Când mă gândesc la foametea asta şi la aia de o să vină… Ce mă fac eu cu copiii ?! Ce le dau să mănânce ? Ai? Ziceţi şi dumneavoastră, am eu dreptate sau ba ? Poate mi o fi luat Dumnezeu minţile. Se aude că ne iau tot! Tot, mă?!
ANICA LUI BOADE: (tresărind ca arsă) Ai, tot ? Uite, de-aia nu-mi place mie ! Că nu spune omul drept ! Cum tot?
BĂCĂNICA: (convinsă): Bă, puţă, am auzit eu!
BĂCANU: (către femeie, îi pune mâna pe gură cu intenţia de a întrerupe-o) Taci, fă, dracu din gură! Ştii tu?!
BĂCĂNICA: (convinsă, uşor repezită) Să moară de n-o fi aşa!…Mă puse închinatul să mă trezesc pe la cântatul cocoşilor… Trecea la deal, ăsta… Ăsta, bă, c-am uitat cum îl cheamă… (dedublată, aprobă ca şi când ar vorbi cu cinevea) E, da, bă, da ! Cercelaru, Bârzoi şi… care o mai fi fost… ,,De la ăl cu ţâţa în gură până la ăl cu barba sură… O să se înscrie în colectiv!’’. Ascultaţi-mă pe mine! Aşa au zis! …Cu pământ, cu car, cu boi, chiar şi cu pielea de pe noi.
BĂCANU: (cu gândul la ale sale, însă cu privirea spre moş Mitru): Colonele, ai dat de tartore şi tu! Piele e pentru opincile celor de la noul partid. Că, deocamdată, sunt desculţi (privind într-un fel de prezent) Partidul ăstora care au venit să ia, vreau să zic! Că de dat… al dracu, dacă o da careva ceva! (suspicios) Sau poate ai vrea, de bună voie şi nesilit de nimeni să…
MOŞ MITRU COLONELU: (mirat) De bună voie şi nesilit, ce?
ANICA LUI BOADE: (ca o ţaţă) I-auzi, ce? Să te înscrii ? Uite, de-aia nu-mi place mie ! Că nu spune omul drept ! Sau te-ai fi dat cu ei?!
BĂCANU: (ironic) Mai taci, fă, şi tu! Bă, dacă ţi-e gândul la înscris, înscrie-te la popă ! La ăsta al nostru! Prinzi rând. Din câte ştiu, lumânări, deocamdată, are… Mâine, poi¬mâine, cine ştie cât stai până te bagă în groapă ! Pământul se duce pe apa sâmbetei ! O auzişi pe a mea? Îl ia!
TUIU: (ameţit, cu limba împleticită) Cum mai veniţi la vorba mea! Eee… Stane, fi-ţi-ar pălăria să-ţi fie, pământul se duce pe apa sâmbetei! Că doar ţi-am spus! Măcar eu… Ce-am avut, am dat pe goarnă şi-am pişat la gard. Lemne n-am, de-ale gurii n-am, beau şi eu ca să mă-ncălzesc, că femeia mi-e ca sloiul ! Nu mai are călduri ca-n tinereţe !
BĂCĂNICA: (instinctiv) Să moară de n-o fi aşa !
STAN: (revoltat, îşi pierde cumpătul, în timp ce îl ia de piept pe Tuiu): Cum, bă? Ia zii! Să-mi zică ăştia mie, „ţie“ şi nevestei mele : „fă, dai, ori îţi iau şi cenuşa din vatră ?“ Ai? Păi ăştia oameni sunt ?! (în timp ce îl slăbeşte pe Tuiu privind cu mânie spre Băcănica, se repede spre ea) Iar tu? Ţi-ar plăcea, da? …Că aia n-am, ailaltă ioc şi pistolul nu ia foc. Păi dacă o să stăm ca momâile?… O să-şi facă ăştia mendrele… Eu unul… Bă, v-am mai spus: pământul îl am de la tata… Să băgaţi bine la cap, că altfel fac moarte de om ziua-n amiaza mare, cu toţi jandarmii din lume lângă mine!
BĂCĂNICA: (oarecum speriată, încearcă să retracteze, dar revine.) Mă, acum, dacă m-or fi înşelat urechile… A, nu, că mi-a mai spus mie unul… E, dacă m-a minţit şi ăla pe mine, vă mint şi eu pe voi, dar să ştiţi, am aflat-o de la un om mare de la oraş. Ehe, şi să tot fie un an şi mai bine… De când am fost cu fie-mea, şi-aia, mă…, cum îi zice, drace ? …Să vindem ouăle ălea, înainte de Crăciun…
BĂCANU: (fără a sta pe gânduri) Stane, dă-i, mă, una în bot! … Cât să-şi mai vadă de oala ei. Tot cu gândul la ouă! (către nevastă-sa) Ţi-am spus, fă, că politica nu e pentru muieri!
ANICA LUI BOADE: (se bagă între cei doi să îi despartă) Lasă, bă, femeia! …C-am auzit şi eu. Şi să moară, de n-o fi aşa! O să ia ăştia toate pământurile. …Şi pe ale noastre, şi pe-ale bisericilor, şi de la cimitire…
BĂCANU: (mirat, neîncrezător, făcând acelaşi haz de necaz, către Anica) Fă, mai dă-te dracu şi tu! Nici chiar aşa! (arătând spre moş Mitru) Păi dacă ăsta se hotărăşte şi dă colţul, groapă, unde? (insistent) Colonele, în aceste condiţii, bă, de pomană, afă, nici pomeneală ! Da, că pomana se face şi ea cu colivă ! Pentru colivă, trebuie grâu, iar grâu… De unde, bă, cap de varză, dacă n-ai pământ ? Plouă, ca în Biblie, cu pâine şi peşte? Mai bine vezi ce faci cu popa Guriţă. Tocmeşte-ţi parastasul! Dar astăzi, că mâine nu se ştie. Iar până una, alta, dacă vrei să pleci sătul pe lumea ailaltă, bagă-n tine acum, dar cu grijă, să nu crăpi, cumva, înaintea altora ! Că de crăpat, află, o să crape mulţi…
ANICA LUI BOADE: (convinsă) Ba vezi că nu! Apoi am mai auzit eu de unul care a pleznit. Pe front, la Cotul Donului ! În războiul ăsta… când noi, când cu ruşii, când cu nemţii. A răbdat ăla vreo trei săptămâni până să cadă prizonier. După aceea, mort de foame, l-au dus să muncească la o moară, în Siberia. A mâncat acolo grâu. Dimineaţa, l-au găsit crăpat. Ca el, şi alţii. Cică o vreme au mai stat lupii din urlat. Şi-au mai potolit foamea.
MOŞ MITRU COLONELU: (se închină şi scuipă în sân): Doamne, fereşte! Mă, nene, fie cum o fi, numai să mori cu lumânare, ca tot creştinul, să îţi pună o cruce cioplită la cap. Să te găsească ai tăi din neam.
BĂCANU: I-auzi-l, e cu pretenţii! Mai vrea şi cruce?! Păi lemn, de unde, dacă n-ai pădure ? Colonele, fă-ţi rost de o lumânare şi funia… Poate te iartă Ăl de Sus, că păcate… Numai Lina, muirea ta, ce le mai ştie şi le mai socoteşte.
ANICA LUI BOADE: (la fel de convinsă) Bă, fraţilor, ar mai fi o scăpare ! Să crape Cercelaru, că de-aia e primar. Doar s-a angajat că face, că drege. Nu are decât să crăpe! …Iar cu ăia, de-au venit, mai vedem noi ce şi cum! Că n-or fi ei mai ceva ca Gheorghe Dracu ! … Şi să moară, de n-o fi aşa!
TUIU: (parcă şi mai năuc, în timp ce vrea să-i ridice fusta femeii) Fă, dacă îţi pui tu poalele în cap, crapă şi Cercelaru, se duc în paştele mă-si şi ăştia…
BĂCĂNICA: Taci, mă, orbete! …Uite unde era ăla cu ridicatul poalelor?!
CIOACĂ: (abia alăturat celor prezenţi, îngrijorat de cele ce aveau să se întâmple, îi întrerupe) Bă, fraţilor, pentru mine, abia acum beleaua cât capra! Dacă voi sărăciţi, eu din ce mai trăiesc ? V-o spun pe-a dreaptă, că doar ştiţi! (făcând semnul furatului) De la ăla, un sac, de la celălalt, alt sac. O duceam şi eu de la o zi la alta! Că pământ n-am. Doar ăla din curte şi celălalt din spatele casei. Bă, fir-ar mama lor a dracu! Uite, tocmai acum am să scot puşca aia adusă de pe front. Să se apropie careva de mine, că ciur îl fac !
Stan: Bravo! Ăsta om! Pune, bă, mâna pe carabină, că şi eu o să iau o furcă. Să vedem care pe care!
ANICA: (bolborosind ca pentru ea, în timp ce îşi face cruce) Pământul o să-ţi pună capul, omule ! Nu te mai saturi ! Pământul…
(Va urma)
Nicolae Bălaşa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here